You are here:

Steaua a luat atitudine şi a dat un comunicat chiar în timpul meciului FCSB-ului: "Nimeni nu a preluat palmaresul Clubului Sportiv al Armatei"

Steaua a luat atitudine şi a dat un comunicat chiar în timpul meciului FCSB-ului: "Nimeni nu a preluat palmaresul Clubului Sportiv al Armatei"

Steaua

Comentarii

FCSB s-a impus cu 1-0 în meciul cu LASK Linz şi a obţinut calificarea în grupele Europa League.

În timpul meciului disputat chiar în Ghencea, Steaua a emis un comunicat oficial cu hotărârile judecătoreşti cu privire la procesul pentru palmares dintre CSA şi FCSB.

"Hotărârea definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din decembrie 2014 a stabilit definitiv şi irevocabil că Steaua Bucureşti nu a cedat niciodată patrimoniul său (marca, numele sau palmaresul) către o altă entitate juridică. Mai mult, nimeni nu a putut şi nu va putea demonstra niciodată că a preluat palmaresul Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”.

Steaua este cel mai mare nume al sportului românesc. Steaua este simbolul armatei române fiind clubul Ministerului Apărării Naţionale. Steaua a fost, este şi va rămâne mereu în Ghencea. 

Steaua este un club polisportiv, care  înseamnă mai mult decât fotbal, mărturie fiind medaliile obţinute de marii campioni în competiţiile olimpice, mondiale şi europene. 

În acest moment, cea mai titrată formaţie din fotbalul românesc, Steaua Bucureşti evoluează în liga a doua, dar cu siguranţă va reveni acolo unde îi este locul, în elită" , se arată în comunicatul Stelei.

FCSB - LASK 1-0

FCSB a învins-o, joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, pe LASK Linz, şi s-a calificat în grupele Europa League.

Campioana României a dominat startul partidei de pe stadionul Steaua, apoi Ziereis a trimis o lovitură de cap pe lângă poartă, în minutul 10. Adil Taoui a şutat şi el în minutul 15, iar gazdele au replicat prin ocazia lui David Miculescu, din minutul 43, când atacantul a trimis pe poartă, iar Siebenhandl a respins.

Goalkeeperul oaspeţilor a prins şi şutul lui Florin Tănase, din minutul 45 şi la cabine s-a intrat cu scor alb. După pauză, FCSB a controlat meciul, dar a reuşit să marcheze abia în minutul 90+3, când Darius Olaru a pătruns pe stânga, a şutat dintr-un unghi imposibil şi a înscris golul unei calificări aşteptate de şase ani, de când FCSB a jucat ultima oară în grupele Europa League.

  • FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Ngezana, Lixandru, Radunovic - Şut (Chiricheş 72), Baba Alhassan (Edjouma 46) – Al. Băluţă (D. Popa 46), Olaru, Miculescu (Baeten 77) – Fl. Tănase (Oct. Popescu 77). ANTRENOR: Elias Charalambous
  • LASK LINZ: Siebenhandl – Bogarde (J. Boateng 90+5), Ziereis, F. Stojkovic, Bello - Talovierov – Usor (Tibidi 86), S. Horvath (Pintor 38), Taoui, V. Berisha – Ljubicic. ANTRENOR: Thomas Darazs

Afla mai multe despre: steaua 

viewscnt
Articole similare