You are here:

Steaua joacă barajul pentru promovarea în Liga 1! "Aşteptăm 25.000 de suporteri la meci". Turul e în Ghencea. Prima reacţie dinspre "militari" | EXCLUSIV

Steaua joacă barajul pentru promovarea în Liga 1! "Aşteptăm 25.000 de suporteri la meci". Turul e în Ghencea. Prima reacţie dinspre "militari" | EXCLUSIV

Steaua

Comentarii

Steaua Bucureşti va juca "barajul" de promovare în Liga 1, după ce şi-a obţinut dreptul pe teren cu clasarea pe locul al patrulea, în Liga 2. Primul meci al duelului cu echipa din Liga 1 va avea loc în Ghencea, pe 22 mai.

Steaua Bucureşti joacă barajul pentru Liga 1

Din Liga 2, se cunoaşte prima echipă promovată. Petrolul Ploieşti a învins, luni, Concordia Chiajna şi va juca în Liga 1 din sezonul următor. Al doilea loc direct promovabil e disputat de Hermannstadt şi U Cluj, iar Steaua Bucureşti e sigură de locul al patrulea, indiferent de ce se va întâmpla în ultima etapă a play-off-ului. 

De altfel, "militarii" s-au pregătit pentru momentul crucial de la finalul sezonului şi au depus, la finalul lunii martie, dosarul de licenţiere pentru Liga 1, chiar dacă FRF a anunţat clar că Steaua Bucureşti nu va avea drept de promovare. 

Până la clarificarea situaţiei în privinţa dreptului echipei de a juca pe prima scenă fotbalistică, o veste excelentă pentru suporterii stelişti a fost furnizată, cu mai puţin de două săptămâni până la partidele decisive pentru prima ligă. 

Sursele Orange Sport susţin că Steaua Bucureşti va disputa barajul de promovare pentru Liga 1. 

Pe 22 mai, Steaua Bucureşti joacă acasă, în Ghencea, turul. Probabil, adversara echipei lui Daniel Opriţa va fi Chindia Târgovişte, ocupanta locului 13. Dâmboviţenii au un punct avans faţă de Dinamo, care e pe 14, iar în ultima etapă joacă împotriva lui Gaz Metan, care e victimă sigură. 

De altfel, Steaua se pregăteşte pentru găzduirea meciului: "Aşteptăm 25.000 de suporteri la meciul de baraj", a declarat oficialul Stelei Bucureşti, Iulian Miu, pentru Orange Sport. 

Returul barajului are loc pe 29 mai. 

Din informaţiile Orange Sport, o delegaţie a Clubului Sportiv al Armatei a fost la sediul Federaţiei Române de Fotbal, luni, pentru a clarifica situaţia echipei. 

Aşa cum a anunţat în trecut, Steaua Bucureşti e pregătită să se ducă la TAS, dacă vor exista piedici în calea promovării echipei în Liga 1. 

Acelaşi Iulian Miu susţinea că Legea Sportului poate fi modificată, "dacă intervin avocaţi buni asupra unui articol". De asemenea, Steaua Bucureşti ar urma să beneficieze de un buget mărit în Liga 1. 

 

Afla mai multe despre: steaua baraj de promovare liga 1steaua chindia baraj de promovare liga 1 

viewscnt
Articole similare