You are here:

Steaua s-a impus greu cu Progresul şi urmează meciul decisiv cu Carmen. Lăcătuş: ”Duminică va fi altceva”

Steaua s-a impus greu cu Progresul şi urmează meciul decisiv cu Carmen. Lăcătuş: ”Duminică va fi altceva”

Fotbal intern

Comentarii

Steaua s-a impus greu în faţa Progresului Bucureşti, scor 2-0, în play-off-ul pentru promovarea în Liga a 3-a. Marius Lăcătuş spune că jucătorii săi au simţit presiunea în prima repriză, dar şi-au revenit în partea a doua.

Steaua îşi continuă drumul spre Liga a 3-a şi joi a trecut cu 2-0 de Progresul. Golurile au venit însă destul de târziu, prin Robu (71) şi Caetano (90). Marius Lăcătuş dă vina pe presiunea pe care o simt jucătorii săi:

”Pentru noi era important ca în primele două jocuri să acumulăm maximum de puncte. Chiar dacă azi am făcut o primă repriză modestă, important e că după pauză au avut o reacţie bună şi am câştigat jocul. Sigur, duminică va fi altceva. (Era de aşteptat să jucaţi cu promovarea pe masă contra lui Carmen înainte de baraj?) Bine, eu cred că da. Ţinând cont de rezultatele care au fost în campionatul regulat, cred că erau echipele care au obţinut cele mai bune rezultate şi pe undeva era previzibil.

(Se simte preisunea la jucători înaintea meciurilor care contează?) Poate, poate, nu i-am întrebat. Ei nu spun că simt această presiune. Acum ştiţi cum e. Nu avem jucători cu foarte multă experienţă, chiar dacă din punct de vedere sportiv unii dintre ei au evoluat la un nivel superior, iată că în momentele mai dificile, evoluţiile nu sunt cele mai bune”,
a declarat Marius Lăcătuş.

În ultima etapă din play-off, Steaua va juca împotriva celor de la Carmen Bucureşti. ”Roş-albaştrii” au un singur punct avans.

Afla mai multe despre: marius lacatusprogresul 

viewscnt
Articole similare