Fostul mare fotbalist al Stelei, Ştefan Iovan, a avut probleme cu Poliţia, chiar înainte de inaugurarea stadionului din Ghencea.
Steaua a făcut spectacol în Ghencea şi s-a impus cu 6-0 în faţa celor de la OFK Belgrad. Evenimentul a avut loc chiar în ziua când roş-albaştrii au împlinit 74 de ani, iar cu acest prilej au sărbătorit şi 35 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni, deoarece pe 7 mai, restricţiile impuse de pandemie nu le-au permis să facă acest lucru.
Cu 5 minute înainte de startul meciului, Ştefan Iovan, care a fost căpitanul Stelei în finala din 1986, a fost oprit de Poliţie la intersecţia străzii Braşov cu Bulevardul Ghencea, unde circulaţia era blocată.
”Trage pe dreapta! Nu mă intersează cine eşti şi unde te duci!”
Trage pe dreapta, pe aici se circulă doar terestru. Nu trece nimeni, nu auzi? Nu mă intersează cine eşti şi unde te duci. Poate să te aştepte oricine, ia-o pe acolo că îţi iau carnetul, nu auzi?”, i-ar fi transmis poliţistul lui Fane Iovan, potrivit Agerpres.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ştefan Iovan a explicat ce s-a întâmplat şi cum a fost tratat de oamenii legii.
”M-a ameninţat un poliţist că îmi ia carnetul!”
”Am avut o problemă cu poliţia, pentru că trecea galeria şi nu mă lăsau să trec. În fine, m-a ameninţat un poliţist că îmi ia carnetul. Nu m-a lăsat să trec, chiar dacă le-am spus cine sunt, le-am arătat biletul, am arătat tot, degeaba”, a spus Ştefan Iovan, pentru sursa citată.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: iovan-steaua-ghencea