Farul Constanţa a învins-o pe FCSB, scor 3-2 (1-2), duminică seară, la Ovidiu, într-o partidă din etapa a 9-a a play-off-ului din Superligă.
- În urma acestui rezultat, Farul Constanţa este noua campioană a României.
Ştefan Târnovanu îşi face mea culpa, după gafa care a băgat-o pe Farul în joc
Ştefan Târnovanu a gafat decisiv la primul gol al partidei, care a readus-o în meci pe Farul.
Portarul celor de la FCSB îşi face procese de conştiinţă şi regretă că nu a putut fi mai inspirat între buturi, la acest meci.
Dincolo de toate, acesta consideră că viaţa merge înainte şi are numai de învăţat din această experienţă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Doare foarte rău pentru că am început meciul bine şi la 2-0 simţeam că puteam face mai multe, dar ce se întâmplă la final doare foarte rău. Dacă ştiam că vom pierde, ar fi fost mai bine să pierdem de o manieră categorică, deoarece doare..
La fiecare gol pot să-mi reproşez câte ceva. Îmi cer scuze faţă de toată lumea dacă am greşit. Dacă puteam face mai mult, dar mergem înainte. Vedem ce facem, unde o să fim la anul. Aceste victorii pe final ne-au dat speranţă că putem fi campioni, dar nu ştiu dacă s-a pierdut înainte. Nu ştiu, e trist.
(n.r. - dacă au şanse la titlu la anul) Dacă vom începe cum am jucat meciurile trecute, vom avea şanse mai mari. Nu ar mai trebui să pierdem meciuri decisive. Ca şi anul trecut. Şi acum, să ai 2-0 şi să pierzi...
Este normal, se bucură. Eu nu am spus nimic de ei. Au fost mai buni în seara asta, îi felicit şi vedem la anul cine va fi mai puternic”, a declarat Ştefan Târnovanu, la finalul partidei cu Farul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: farul-fcsb, tarnovanu