În cadrul unei conferinţe de presă, Steliano Filip a vorbit despre juniorul lui Dinamo care l-a impresionat cel mai mult până acum şi despre viitorul căpitanului Sorescu.
Dinamo are parte de un sezon greu, iar acesta de abia a început. După cinci etape, ”câini” au şase puncte şi ţin cu dinţii de un loc în prima ligă. Majoritatea jucătorilor din ultimul sezon au părăsit clubul, inclusiv toţi străinii, iar lotul este format majoritar din juniori şi fotbalişti de la a doua echipă.
Însă, cu fanii în spate şi cu prestaţiile bune ale căpitanului Sorescu, Dinamo visează la salvare. Clubul trece printr-o insolvenţă dură, însă DDB-ul şi conducerea îşi dau silinţa să menţină clubul pe linia de plutire. Printre jucătorii seniori rămaşi la echipă este şi Steliano Filip, care vrea să pună mâna serios la salvarea echipei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Şeptarul lui Dinamo este unul dintre jucătorii de bază ai lui Bonetti şi vede valoarea tinerilor de la echipă, deşi aceştia nu sunt încă pregătiţi în totalitate pentru prima ligă. În Bani, Filip vede un jucător de mare perspectivă.
Steliano Filip, când a fost întrebat unde ar trebui să fie transferat Deian Sorescu
Fundaşul stânga, transformat în mijlocaş sub Bonetti, a discutat şi despre viitorul căpitanului. Deşi Filip ar spera că Sorescu va rămâne, îl vede capabil pe acesta să prindă un transfer important, fiind un jucător de valoare.
”Bani e preferatul meu. E special. E un jucător care... se vede când intră pe teren că are calitate, că este de Dinamo şi, atât el, cât şi ceilalţi trebuie să fie şi mai atenţi pentru că nu prea este timp. Eu îmi doresc să ne ajute şi prin dorinţa lor, prin tinereţea lor să vină cu un plus. (n.r. Şi la Constanţa erau tineri, cum sunt în comparaţie cu cei de acolo tinerii de la Dinamo?) Mai buni.
Deian este jucător de echipă naţională, este normal să aibă oferte. Nu îmi doresc să plece pentru că aţi văzut ce înseamnă Deian Sorescu pentru Dinamo şi ne-ar ajuta. Dacă ar pleca clar s-ar simţi lipsa lui. Nu cred că Dinamo va sta sau stă intr-un jucator. (n.r. Unde l-ai transfera) La Bayern”, a declarat Steliano Filip.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Încă o nouă arenă în România! Unde va fi construită şi ce capacitate va avea
- CFR-ul simte grav nevoia de o reconstrucţie: ”Echipa e stoarsă, a stors-o Dan Petrescu. Nu poţi cu un asemenea lot pe trei fronturi”. Jonathan Rodriguez, criticat dur
- ”Să tacă Gigi? Asta e cea mai bună glumă”. Fostul patron din Liga 1 care nu crede că Becali se poate schimba
Afla mai multe despre: dinamo, steliano filip, deian sorescu