Steliştii se bucură că Daum a fost înlocuit cu Contra la naţională.
Mihai Stoica e convins că şi plecarea lui Mutu la FRF ar fi un câştig pentru naţională.
"Nu l-am asimilat niciodată pe Contra cu un dinamovist pur sânge. Provine de la Timişoara, a jucat aproape toată cariera în străinătate, a jucat la un nivel extraordinar, a fost un jucător emblematic pentru echipa noastră naţională.
Cred că este o idee fericită numirea lui la naţională, după cum cred că şi Mutu, dacă l-ar însoţi, cred că l-ar ajuta foarte mult şi ar fi un câştig pentru naţională. Dacă nici ei nu ştiu ce înseamnă echipa naţională, nu ştiu cine ar şti la momentul ăsta din antrenorii care sunt disponibili de a prelua naţionala.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cred că ar fi fost o idee mai fericită dacă Contra ar fi fost numit atunci când a fost numit Daum, cel care a dat înapoi fotbalul românesc cu paşi mari. Mă bucur foarte mult că cei de la FRF au realizat că Daum a fost o gaură neagră în istoria fotbalului românesc şi au încercat să o astupe mai repede decât ar fi permis contractul", a declarat Mihai Stoica.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: frf, mihai stoica, cosmin contra, daum, mutu