Fundaşul formaţiei FCSB, Ionuţ Larie, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută în cantonamentul din Turcia, că Lazio Roma este favorită în 16-imile Ligii Europa, dar are încredere că echipa sa poate ieşi cu capul sus din această întâlnire.
„În primele cantonamente toţi suntem conştienţi că e un pic mai greu, dar este foarte important pentru a fi pregătiţi pentru noul an. Sunt antrenamente grele, dar nu exagerate. Momentan nu suntem pregătiţi, vor urma şi amicale, dar atrenorii ştiu ce fac şi până pe 3 februarie ne vor aduce la un nivel maxim. Cu Lazio cu siguranţă ei pleacă favoriţi, sunt mai valoroşi, joacă într-un campionat mai puternic şi cred că vom ieşi cu capul sus. Cred că au o echipă puternică cu mulţi jucători de valoare”, a declarat Larie.
Jucătorul îl consideră pe fundaşul lui Lazio, Ştefan Radu, un jucător foarte valoros şi regretă că acesta a refuzat convocările la echipa naţională: „Despre Radu Ştefan am numai cuvinte de laudă, l-am avut de trei ori coleg la lotul de tineret, de atunci era un jucător foarte bun. Îmi pare rău că nu mai este la naţională. Eu nu mă mai gândesc la naţională, pentru că am deja o vârstă. Dacă nu am fost convocat atunci când aveam 27-28 de ani, când eram într-o formă mai bună, acum nu cred că mai are rost să ajung acolo, pentru că europeanul este abia în 2020. Nu mă mai gândesc la naţională”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ionut larie, lazio, steaua, fcsb, comentariu, europa league