Rafael van der Vaart, fost jucător la Ajax, Hamburg, Real Madrid şi Tottenham, şi-a anunţat retragerea la vârsta de 35 de ani.
Van der Vaart a confirmat faptul că se va retrage din fotbalul profesionist, după o carieră impresionantă în care a jucat la echipe precum Ajax, Hamburg, Real Madrid şi Tottenham.
175 de goluri are Van der Vaart pentru cluburile la care a activat
25 de goluri a reuşit pentru ”portocala mecanică” în 109 selecţii
Olandezul a semnat în august un contract cu formaţia daneză Esbjerg, însă s-a accidentat. A jucat numai 55 de minute în campionatul din Danemarca, fără gol marcat.
”Este timpul să mă opresc. Nu sunt aici să mă refac, ci să joc fotbal. Voiam să devin un veteran al acestui sport, dar nu va fi cazul. În toţi aceşti ani am avut ocazia să joc alături sau împotriva unor fotbalişti extraordinari pe cele mai frumoase arene din lume. Nu am îndrâznit să visez aceste lucruri când eram doar un copil. Pot doar să fiu recunoscător pentru toţi aceşti ani în care am putut juca fotbal şi le mulţumesc tuturor jucătorilor, oficialilor, fanilor de pe Amsterdam Arena, Volksparkstadion, White Hart Lane şi Santiago Bernabeu”, a declarat Rafael van der Vaart.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rafael van der vaart, olanda, retragere