Preşedintele lui FC Argeş, Jean Vlădoiu, susţine că a înţeles cum cum decurc lucrurile la FCSB, acolo finanţatorul Gigi Becali face legea.
Jean Vlădoiu: "Acolo e un singur antrenor, domnul Becali"
FCSB nu a mai câştigat de şase ani titlul în Liga 1, iar Jean Vlădoiu consideră că Gigi Becali a pierdut mulţi bani, dar şi titluri, din cauza strategiei abordate.
"Dinu Todoran cred că poate fi o variantă bună. Acolo e un singur antrenor, domnul Becali, care decide. Nu are rost să ne mai ascundem. După aceea, antrenorii care vin trebuie să antreneze echipa şi să respecte ceea ce decide dansul şi oamenii care sunt în jurul dansului. Nu ştiu dacă e bine sau rău. În ceea ce mă priveşte, eu cred că rezultatele din ultima perioadă şi campionatele care s-au pierdut şi foarte mulţi bani de asemenea... Se pare că nu e în regulă, dar aşa funcţionează lucrurile la FCSB în momentrul ăsta", a spus oficialul piteştenilor.
La reunirea echipei FC Argeş, Andrei Prepeliţă a fost întrebat cum va reacţiona, dacă va fi sunat pe Gigi Becali să devină antrenorul FCSB-ului. Tehnicianul ar fi fost luat în calcul, înainte de venirea lui Dinu Todoran: "Nu ştiu, nu putem să vorbim ceva despre care nu ştiu nimic. Nu vreau să dau acum curs speculaţiilor, nu s a discutat nimic cu mine. Eu îmi fac treaba aici cât pot de bine. FC Argeş e clubul care m-a dat fotbalului mare ca jucător şi sper la fel să fie şi ca antrenor. Dinu Todoran e la început, e un antrenor tânăr, nu ştiu foarte multe detalii, e alegerea lor", a declarat antrenorul lui FC Argeş.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gigi becali, fcsb, jean vladoiu, fc arges