Mijlocaşul Universităţii Cluj, Alex Chipciu, a oferit o primă reacţie, după victoria contra Petrolului Ploieşti, scor 2-0, în Superligă.
Cum a explicat Alex Chipciu petrecerea din vestiarul Universităţii Cluj, după victoria cu Petrolul Ploieşti
Universitatea Cluj a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Petrolul Ploieşti în etapa a 4-a din Play-out-ul Superligii. Clujenii au deschis scorul repede, în minutul 10, prin Chipciu, iar în minutul 16 Nistor a stabilit scorul final.
La final, Alex Chipciu a explicat pe înţelesul tuturor atât meciul de la Ploieşti, cât şi strigătele de bucurie din vestiarul echipei antrenate de Ovidiu Sabău.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"E frumos când câştigi. Ok, dacă dai gol, e şi mai frumos, dar clar voiam să câştigăm. Eram într o situaţie puţin cam dificilă dacă nu luam puncte în seara asta.
Păi, la fotbal dacă nu e luptă ce poate să fie? Sunt echipe în România? Ce, e Manchester City prin România? Sunt doar câteva echipe în lumea asta care joacă cu mingea mai mult şi celelalte echipe se luptă. Şi în viaţă dacă nu te lupţi ce faci? E uşor? Nu e uşor.
Şi noi am luptat, era viaţa noastră pusă în joc. Avem o grămadă de suporteri în spatele nostru, o echipă cu istorie şi nu puteam să jucăm baraj să retrogradăm. Doamne fereşte!
(n.r. - din vestiar se auzeau strigăte de bucurie) De regulă noi nu prea petrecem aşa după victorii, suntem martalogi ca entuziasm, dar acum s au băgat şi nişte manele, cum ne place nouă,românilor (n.r. - zâmbeşte)", a declarat Alex Chipciu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În urma acestei victorii, ardelenii sunt pe locul 12, cu 23 de puncte, iar prahovenii sunt pe locul opt, cu 27 de puncte.
- Citește și
- Ioan Ovidiu Sabău este deja cu gândul la meciul cu CS Mioveni după victoria cu Petrolul: ”Suntem într-o perioadă delicată”
- "Ştiţi ce a spus Opriţa? Ştiu că acum deranjez suporterii CSA". Un fost fotbalist din Ghencea a izbucnit: "Dinamo întâlneşte o clonă a Stelei"
- VIDEO | Chipciu şi Nistor şi-au ”deschis cont” la U Cluj. Au marcat primul gol în tricoul clujenilor
- "M-a sunat soţia la 4 dimineaţa. Eram în cantonament şi am plecat". Evenimentul unic care a marcat şi cariera lui Florinel Coman la FCSB? "Mi-a schimbat viaţa în bine"
- Denis Alibec, exemplu pentru puştii lui Hagi. Cum l-a uimit pe Gică Popescu în timpul unui antrenament | EXCLUSIV
- Valentin Mihăilă a revenit pe gazon şi are un nou obiectiv în Serie B. Mesajul internaţionalului român
- David Popovici, mesaj de Paşte: "Încercaţi să petreceţi cât mai mult timp cu familia, eu asta o să fac, şi staţi sănătoşi. Faceţi sport" | VIDEO
- Alarmă la CFR Cluj după ce Deac s-a accidentat: ”A căzut foarte urât. Jos pălăria pentru tot ce face la vârsta lui” | EXCLUSIV
- Amenda primită de britanici din partea WTA pentru că nu au primit sportive ruse şi belaruse la Wimbledon a fost redusă
- Sabrina Voinea, medalie de bronz la sol, la CE de gimnastică din Antalya, la prima sa participare ca senioară
- EXCLUSIV | Viorel Moldovan l-a criticat pe Dan Petrescu după meciul cu Sepsi. ”Orice face arbitrul, ţie nu îţi convine”
- Billie Jean King Cup: România a pierdut întâlnirea cu Slovenia şi a ratat şansa de a ajunge la turneul final al competiţiei
- Reacţia lui Xavi în privinţa plecării lui Gavi. Ce a declarat antrenorul Barcelonei: "Eu nu cred asta"
Afla mai multe despre: alex chipciu, petrolul ploiesti u cluj 0-2