FC U Craiova a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (0-0), pe FC Rapid, într-un meci din etapa a XXIX-a a Ligii 1.
Rapid a ajuns la 10 meciuri fără victorie, iar în presă au apărut zvonuri că Adrian Mutu ar putea fi următorul antrenor al giuleştenilor, după ce Mihai Iosif va fi dat afară de la Rapid. Echipa lui Victor Angelescu se află în criză de rezultate, iar presiunea a devenit tot mai mare pe umerii lui Iosif.
La finalul meciului, Mihai Iosif a ţinut un discurs în stilul caracteristic şi nu a dorit să ofere mai multe detalii despre viitorul său. El a declarat că ştie multe lucruri, dar, pentru moment, se abţine să dea declaraţii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Toate aceste lucruri ne-au dereglat. Acum câteva luni eram magicianul, eroul, impecabilul, incredibilul. Acum sunt prostul, grasul ăla fraier, grasul ală care nu ştie nimic. Alb în cap. De la Rapid m-am făcut aşa. Şi gras, şi alb în cap. Tensiunea 20. Dar ăsta este fotbalul. Am pierdut astăzi. Îmi e greu să explic cum am luat în 5 minute 3 goluri. Aşa e. Grasul este fraierul.
Nu vreau să vorbesc mai multe acum. Sigur voi avea o întâlnire cu conducerea şi vom găsi o soluţie. Vom încerca să resuscităm echipa aşa cum putem. Îmi aduc aminte din Liga 2 că au început să apară antrenori. Eu ştiu foarte multe, dar mă abţin. Ştiu despre multe subiecte. Din Liga 2 tot venea. Eram numit Klopp. Acum sunt Miţă, Miţanu, grasul, prostul, idiotul. Dar ştiţi cum e: şi Sfântul Petru s-a lepădat de Iisus. Cum a zis, când o cânta cucul de 3 ori, s-a lepădat şi a cântat.
În general, nu prea vorbesc după meci pentru că sunt lucruri la cald. Sunt singur că au încercat. Poate că atât pot unii. Încă mă abţin şi vedem ce se va întâmpla. Poate voi face o conferinţă cum a făcut domnul Boloni şi vom vorbi deschis. Discut cu ei şi ei sunt încărcaţi.
Eu aici m-am născut, aici am crescut. Şi tată mă trăgea de urechi, dar tot mă iubea. Aşa a fost şi galeria. Da, au strigat. Dacă ei cred că eu sunt vinovatul principal, dar aşa e la fotbal. Antrenorul e vinovatul. Eu îi iubesc la fel de mult. Ştiu că bagă mâna în buzunar să vină până aici. Ştiu că 90 de minute susţin echipa. Rapidul nu e nici al meu, nici al tău. El e urmaşilor noştri, care sper să fie mai echilibraţi”, a spus Mihai Iosif, la finalul meciului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Clasamentul este următorul: 1. CFR Cluj - 70 de puncte, 2. FCSB - 59, 3. CS Universitatea Craiova - 48, 4. FC Voluntari - 47, 5. FC Botoşani - 46, 6. Farul - 45, 7. FC Argeş - 42, 8. UTA - 37, 9. Rapid - 37, 10. Sepsi - 36, 11. FC U Craiova – 33, 12. Chindia - 32, 13. CS Mioveni - 29, 14. FC Dinamo - 17, 15. Gaz Metan Mediaş - 14, 16. Academica Clinceni - 11.
Afla mai multe despre: rapid-mihai iosif-fc u craiova 1948