You are here:

Sumă incredibilă oferită pentru ”bisht-ul” îmbrăcat de Leo Messi! Cât este dispus să plătească un politician arab pentru acesta

Sumă incredibilă oferită pentru ”bisht-ul” îmbrăcat de Leo Messi! Cât este dispus să plătească un politician arab pentru acesta

Lionel Messi

Comentarii

Ahmed Al Barwani, avocat şi membru al parlamentului din Oman, oferă o sumă indcredibilă pentru tradiţionala mantie arabă neagră şi aurie, numită ”bisht”, pe care a purtat-o Lionel Messi (35 de ani) la ceremonia de premiere de la Cupa Mondială, informează mirror.co.uk.

La 36 de ani după ultimul triumf la Cupa Mondială, Argentina a reuşit să pună din nou mâinile pe cel mai râvnit trofeu din fotbalul mondial, în Qatar.

După un început şocant de slab, fiind învinsă de Arabia Saudită în primul meci din grupe, naţionala lui Leo Messi şi-a revenit uşor, uşor şi a crescut de la meci la meci.

Înfrângerea surprinzătoarea cu saudiţii a fost urmată de victorii cu Mexic şi Polonia, înainte ca argentinienii să treacă de Australia în optimile de finală.

Primul real test pentru sud-americani a avut loc în sferturi, când, după ce au condus cu 2-0, au fost egalaţi de olandezi la ultima fază şi au avut nevoie de penalty-uri pentru a pătrunde în careul de aşi.

Rivala Brazilia le-a făcut un ”favor” argentinienilor şi a pierdut sfertul cu Croaţia, astfel că Leo Messi şi coechipierii săi au avut o misiune mai facilă pentru calificarea în ultimul act.

Sumă incredibilă oferită pentru ”bisht-ul” îmbrăcat de Leo Messi

Victoria 3-0 cu Croaţia i-a propulsat pe sud-americani în finală, unde aceştia s-au impus, din nou, la loviturile de departajare şi au pus mâinile pe a treia Cupă Mondială din istorie a Argentinei.

Însă, ceremonia de premiere a lăsat un gust amar pentru fanii fotbalului mondial, după ce emirul Qatarului l-a îmbrăcat pe Leo Messi cu un ”bisht”, o tunică purtată de persoane importante din lumea arabă.

Imaginile au făcut furori în Golf, iar un politician din Oman este dispus să plătească un milion de dolari pentru a intra în posesia ”bisht-ului” îmbrăcat de leo Messi.

Ahmed Al Barwani, avocat şi membru al parlamentului din Oman, a făcut oferta pe reţelele de socializare, după ce i-a felicitat pe argentinieni pentru performanţa reuşită.

Din sultanatul Oman vă felicit pentru câştigarea Cupei Mondiale Qatar 2022. [...] Bisht-ul arab, un simbol al cavalerismului şi înţelepciunii. Vă ofer un milion de dolari pentru acel bisht”, a notat parlamentarul pe Twitter.

Afla mai multe despre: leo messi 

viewscnt
Articole similare