Plecarea lui Erling Haaland de la RB Salzburg a ţinut capul de afiş înainte de perioada de transferuri din iarnă, iar cifrele afacerii sunt uriaşe pentru un fotbalist de doar 19 ani. De pe urma mutării va beneficia şi impresarul Mino Raiola, care va încasa o sumă uriaşă.
Transferul lui Haaland îi aduce 13 milioane de euro lui Raiola
Conform The Sun, agentului italian îi va intra o sumă frumoasă în cont, de pe urma transferului lui Haaland, în această iarnă. Sursa citată susţine că Raiola va încasa în jur de 13 milioane de euro, dacă se va ajunge la o înţelegere cu Borussia Dortmund sau Manchester United, principalele favorite.
Cei de la Manchester United sunt dispuşi să îi ofere un salariul mai mare decât ar putea câştiga în altă parte, Haaland este încântat să lucreze cu Ole Gunnar Solskjaer la United, iar cei de la Salzburg sunt de acord să îl vândă chiar în această iarnă pe fotbalistul născut la Leeds.
Atacantul are cifre-monstru în acest sezon. Erling Haaland a marcat de 28 de ori în 22 de meciuri din toate competiţiile, timp în care a livrat şi şapte pase de gol.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mino raiola, erling haaland, rb salzburg, manchester united, borussia dortmund