Marius Şumudică şi-a arătat ataşamentul faţă de un alt fotbalist. În această vară, antrenorul a acceptat să fie părinte spiritual pentru Denis Drăguş, atacantul român abia revenit de la EURO 2024. De la nunta atacantului român, tehnicianul a făcut câteva declaraţii speciale.
Naşul Marius Şumudică, declaraţii de afecţiune faţă de Denis Drăguş: "Îl iubesc. E jucător de primele cinci campionate ale Europei"
Denis Drăguş a dezvăluit, pentru Orange Sport, că i-a propus lui Marius Şumudică să-i fie naş încă din perioada Gaziantep. Antrenorul a ezitat, pentru a nu fi interpretări, însă după plecarea antrenorului de la echipa din Turcia a dat curs.
Din postura de părinte spiritual, Marius Şumudică a avut câteva declaraţii speciale pentru Denis Drăguş, la nunta acestuia, care a avut loc miercuri seara.
"Eu sunt părintele multor fotbalişti din fotbalul românesc, da. Am avut şansa să cunosc un băiat extraoardinar, mi-a fost aproape la Gaziantep şi a fost plăcerea lui, i-a fost şi ruşine să mă întrebe. Eu n-aş fi vrut să fac lucrul ăsta, că în fotbal se interpretează, dar ţin prea mult la el, face parte din familia mea, făcea parte dinainte, că toţi românii antrenaţi i-am ţinut aproape. Denis este ceva aparte, un băiat de un caracter deosebit. Mereu îmi spune că doar datorită mie a ajuns unde a ajuns, dar nu e adevărat. E meritul lui în primul rând. Ok, a dat peste un antrenor care mereu a crezut în jucătorii români şi tot timpul am luat jucători români, că ştiu ce pot da.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
L-am trecut pe buletin acum lângă copilul meu, sunt ca tatăl lui, el e ca băiatul meu. Mă bucur că sunt alături de familia lui frumoasă, casă de piatră şi pe plan profesional sunt convins că n-a arătat potenţialul lui şi sunt covins că e jucător de primele cinci campionate ale Europei. E convingerea mea, că ştiu ce vorbesc, ce am antrenat şi de fiecare dată în proporţie de 90% din ce am spus s-a advererit.
Trabzonspor e ca Rapid, Universitatea Craiova, dar ştiu ce poate Denis, l-au cumpărat, i-au făcut un salariu bun pe patru ani. Trabzon mereu a vândut, au plecat jucători în Anglia, Germania. Este tânăr, a făcut 25 de ani, era la mine acasă de ziua lui şi cred că se va impune. Nu e jucător de Turcia, e un jucător de un campionat mai puternic, deşi aţi văzut unde a ajuns Turcia la EURO. E un campionat puternic.
Sara, fiica mea, e naşa fetiţei lor, eu sunt naşul de cununie. Sunt oameni deosebiţi. Eu n-am ştiut, am citit în presă că el a înfiat multe fetiţe, a botezat multe fetiţe, pe unele le-am văzut aici. Adică e un tip sufletist, un băiat extraoardinar.
Mi-a fost foarte greu să lucrez cu el... Alibec şi Budescu sunt pistol cu apă, vă spun sincer. Am reuşit şi e cea mai mare bucurie a mea şi am scos de la el maximum. Este un tip căruia greu îi intri la suflet, îi spuneam azi ceva şi mâine făcea altceva.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Să vă spun adevărul. Îl iubesc! Mi-a intrat la suflet şi făceam orice sacrificiu pentru el", a declarat Marius Şumudică.
Denis Drăguş a dezvăluit ce artişti are la nuntă
Atacantul abia transferat la Trabzonspor a recunoscut că nu a făcut pregătiri pentru nuntă, întrucât România a fost eliminată de la EURO 2024 abia pe 2 iulie, după meciul cu Ţările de Jos.
"E cea mai frumoasă vară din viaţa mea. Cu Şumi deja avem o relaţie specială, m-a ajutat foarte mult şi îi mulţumesc. Speram să schimb data nunţii, de aceea nici nu am pregătit nimic, abia după meciul cu Olanda am făcut pregătiri de nuntă, m-am gândit să mergem mai departe la EURO. Îmi doresc şi un băiat, să fim sănătoşi, că e cel mai important.
Theo Rose va cânta, Adi de la Vâlcea, care a fost alături de noi, mai e Feli, despre care nu ştie soţia mea (n.r. - râde)", a declarat atacantul României.
- Citește și
- Decizia luată de FCSB înainte de marele duel cu Maccabi Tel Aviv: „O să meargă acolo luni!”
- S-a supărat Şumudică! Aluzie la Dan Şucu, chiar de la nunta lui Drăguş? "Nu vreau să spun din cauza cui am pierdut, am crezut că ajung antrenor"
- OFICIAL | CFR Cluj a realizat un nou transfer! A fost coleg cu Rrahmani şi Krasniqi, iar acum vine să-l ajute pe Dan Petrescu
- Marius Şumudică a dezvăluit ultima ofertă primită: „Alaltăieri a venit, dar m-am gândit că este un pas în spate pentru mine!”
- Federaţia franceză a anunţat ce se întâmplă cu Didier Deschamps după eliminarea de la EURO 2024: "Asta vom face"
- LPF a anunţat programul etapei a treia! Când au loc CFR Cluj - Universitatea Craiova şi FCSB – Oţelul Galaţi
- James Rodriguez, transfer de top în Europa! Fostul decar de la Real Madrid semnează cu marea rivală
- Farul Constanţa şi-a prezentat echipamentul principal pentru noul sezon! Tricourile în care vor debuta jucătorii la meciul cu Unirea Slobozia
- Denis Drăguş a numit cei doi antrenori care i-au salvat cariera: „Mi-au dat încrederea de care orice jucător are nevoie!”
- Dinamo mai face cinci transferuri! Andrei Nicolescu a anunţat obiectivul cu mutările dorite: "Ne-am asumat să ne batem pentru play-off"
- "Noroc ieşit din comun, nu e un succes". Fostul medic al echipei naţionale, contra curentului după EURO 2024 | EXCLUSIV
- Un nou transfer pregătit de Gheorghe Hagi la Farul, pentru debutul în noul sezon. "Regele" vrea să aducă un fotbalist crescut de Rennes
- „Am fost un fotbalist mai bun decât Hagi!” Numele legendar care se consideră cel mai bun din istoria fotbalului românesc
- Poli Iaşi, trei transferuri într-o singură zi. Au adus doi jucători străini, dar şi un fotbalist de la FCSB
- "E frustrant". Fotbalistul de la FCSB care "are nevoie de o înjecţie de moral" după EURO 2024: "Este obişnuit titular"
Afla mai multe despre: marius sumudica, denis dragus, marius sumudica nas denis dragus