You are here:

Şumudică, prima reacţie după ce Rapid a făcut spectacol cu Dinamo în Giuleşti: ”Poate trage la titlu. Unul dintre cei mai compleţi din ultimii opt ani în România”

Şumudică, prima reacţie după ce Rapid a făcut spectacol cu Dinamo în Giuleşti: ”Poate trage la titlu. Unul dintre cei mai compleţi din ultimii opt ani în România”

Rapid

Comentarii

Marius Şumudică (52 de ani), fost jucător şi antrenor al lui Rapid, a mers pentru prima oară pe noua arenă din Giuleşti şi a tras concluziile după victoria senzaţională din derby-ul cu Rapid.

Rapid a trecut fără emoţii de rivala Dinamo, pe care a surclasat-o cu un categoric 4-0 în Giuleşti, în etapa a opta din Superligă.

Golurile care au dus-o pe Rapid spre o victorie extrem de importantă au fost marcate de Rrahmani, autorul unei ”duble”, Oaidă şi Petrila.

Iar asta nu a fost tot. Pe arena din Giuleşti şi-a făcut pentru prima dată apariţia şi Marius Şumudică, tehnician care nu a părut deloc să fie deranjat de faptul că nu a fost numit antrenor la Rapid.

Şumudică, prima reacţie după ce Rapid a făcut spectacol cu Dinamo în Giuleşti: ”Poate trage la titlu”

Acesta a cântat şi s-a bucurat ca în peluză la primul meci pe Giuleşti, celebrând alături de echipă şi galerie succesul răsunător obţinut în faţa marilor rivali de la Dinamo.

La finalul meciului a venit şi vremea concluziilor, iar Şumudică a reacţionat după ce a văzut-o pe Rapid la lucru în Giuleşti şi consideră că aceasta poate emite pretenţii la titlu.

De asemenea, tehnicianul în vârstă de 52 de ani, liber de contract în momentul de faţă, l-a lăudat pe Albion Rrahmani, care a ajuns deja la patru goluri marcate în primele sale două meciuri la Rapid.

”Rapid a jucat foarte, foarte bine. Dinamo a închis-o bine în primele 30 de minute, apoi şi-a pierdut busola după penalty. Dar greşelile lui Dinamo nu pun în umbră jocul Rapidului.

Rapid a dominat, a meritat pe deplin victoria. A fost un meci frumos, de fotbal adevărat. Galeria te împinge practic de la spate, este ceva fabulos.

Rapid a descoperit vârful de care avea nevoie. L-am vrut pe Albion Rrahmani în Arabia Saudită, e unul dintre cei mai compleţi atacanţi din ultimii opt ani în România. Marfă foarte, foarte bună şi pentru viitor. Dacă unele transferuri nu au fost reuşite, asta este!

Rapid are toate ingredientele pentru a trage la titlu: un patron OK, un lot echilibrat, stabilitate financiară. Va avea un cuvânt de spus”, a declarat Şumudică, conform Gsp.

Afla mai multe despre: marius sumudicarapidgiulesti 

viewscnt
Articole similare