You are here:

Şumudică şi-a semnat sentinţa. Şeicii clubului l-au băgat în şedinţă după ultimele declaraţii făcute. Decizie drastică luată de arabi

Şumudică şi-a semnat sentinţa. Şeicii clubului l-au băgat în şedinţă după ultimele declaraţii făcute. Decizie drastică luată de arabi
Comentarii

Marius Şumudică are zilele numărate la Al Shabab. Deşi se află pe locul al treilea în campionatul Arabiei Saudite, antrenorul român nu va mai continua la echipă şi în sezonul următor.

Presa din Arabia Saudită anunţă că ultimele declaraţii făcute de Şumudică i-au determinat pe şeicii clubului să nu-i mai prelungească înţelegerea antrenorului român. Conform almowater.net, Şumudică ar fi fost informat deja de preşedintele lui Al Shabab că din vară va trebui să-şi caute echipă.

"Al Shabab e pe locul trei, cu Şumudică pe bancă. Trebuie să mă mai suporte trei meciuri şi apoi pot alege ce antrenor vor. Eu am respectat mult clubul, am făcut o echipă care în ultimii 5-6 ani nu a fost niciodată pe locul trei. Sunt al doilea antrenor din istoria echipei care face 50 de puncte şi consider că că merit mult mai mult respect din partea lor. Nu e însă nicio problemă. Nu e posibil ca după 25 de meciuri să spui că ai cel mai bun antrenor din campionat şi când am pierdut un joc, să-mi facă semn să plec. Eu o să dau totul pentru club în ultimele trei meciuri, pentru a termina pe locul trei sau pe patru pentru a merge în Liga Campionilor. Dacă vor să-l aducă pe Guardiola sau pe Mourinho, să-i aducă, dar nu cred că vor face 50 de puncte" , a declarat Marius Şumudică după ultimul meci disputat.

Afla mai multe despre: sumudicaal shabab 

viewscnt
Articole similare