CSA Steaua a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul cu AFC Asalt, formaţie care a fost umilită de Academia Rapid, scor 7-1. Oamenii care au reuşit surpriza în Ghencea sunt toţi stelişti, nu fac niciun antrenament şi le pare rău că i-au încurcat pe oamenii lui Lăcătuş.
”Eu am venit direct de la muncă. Sunt hairstylist şi am fost la muncă mai devreme, de la 7, că sa pot să ajung la meci. Colegii mei sunt ospătări, fotografi, profesori de sport. Fiecare se descurcă cum poate. Cu toţii facem sacrificii să venim la meciuri. Nu facem niciun antrenament, ăştia suntem. Din 20, câţi am fost la început, acum am rămas 14. Ne-am dori să intrăm în playoff.
Ne dorim să promoveze CSA Steaua. Suntem o parte cu CSA-ul, o parte cu FCSB-ul. Părerile sunt împărţite, dar suntem toţi stelişti. Locul Stelei e în Liga 1, nu aici în Liga a 4-a", a spus la finalul meciului Hodorogea, jucatorul echipei AFC Asalt, la Pro TV.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: afc asalt, hodorogea, csa steaua, liga 4