You are here:

”Sunt lucruri făcute de nişte diletanţi”. Mihai Stoica, atac direct la FRF. Ce l-a enervat pe oficialul FCSB | EXCLUSIV

”Sunt lucruri făcute de nişte diletanţi”. Mihai Stoica, atac direct la FRF. Ce l-a enervat pe oficialul FCSB | EXCLUSIV

Fotbal intern

Comentarii

Mihai Stoica a avut un discurs acid la adresa noului format din Cupa României. FCSB a părăsit deja competiţia, dar managerul general al roş-albaştrilor a rămas fidel principiilor sale şi a atacat în mod dur pe cei care au hotărât schimbarea modului de organizare al Cupei.

Cupa României, a doua competiţie ca importanţă din fotbalul românesc, a ajuns la faza sferturilor de finală, dar se ştiu deja şi primele două echipe calificate în careul de aşi.

UTA Arad şi U Cluj sunt primele două semifinaliste, iar joi urmează să se decidă şi ultimele două, în urma disputării partidelor Sepsi - CS Mioveni şi CFR Cluj - FC Argeş.

Ediţia 2022-2023 a Cupei României reprezintă şi o premieră în istoria competiţiei, deoarece FRF a luat decizia să îi schimbe formatul.

Astfel, dacă, până acum, organizarea era cea clasică, în sistem eliminatoriu, odată cu acest an, noul format al Cupei României are un total de 11 etape. Pentru început va avea două faze, una regională şi alta a grupelor, înainte să se ajungă la sferturi, semifinală şi finală.

Prin această schimbare, Federaţia Română de Fotbal şi-a propus creşterea numărului de spectatori, a audienţelor TV şi, implicit, a veniturilor din sponsorizări, dar şi un nivel de joc mai bun.

Această schimbare de format a Cupei României a atras multe critici, iar Mihai Stoica se numără printre cei care au în continuare reproşuri la adresa organizatorilor competiţiei, respectiv oficialii FRF.

”Aceste lucruri sunt făcute de nişte diletanţi. Sunt nişte lucruri stupide. Şi Rapid a jucat cu Dumbrăviţa acasă”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Varianta de format pentru Cupa României propusă de Mihai Stoica

”Cred că ar fi trebuit să fie luate în considerare şi alte criterii. De exemplu, numărul de cartonaşe galbene. Ar fi putut să fi făcut o chestie destul de atractivă, cu lovituri de departajare, după fiecare partidă.

Ca să se folosească şi un criteriu sportiv. Dacă se ajunge să se dea cu banul, nu e ok. Mai ales că noi suntem după CFR. Toate meciurile le jucăm în deplasare. Cheltuială, deplasări”, adăuga oficialul FCSB, la finalul anului trecut. 

Cum a motivat FRF schimbarea de organizare a Cupei României

”Prin acest nou format competiţional ne propunem să fim mai aproape de suporterii tuturor cluburilor din România, indiferent de eşalonul competitional, fiindcă Cupa României reprezintă Inima Fotbalului.

Cea mai amplă competiţie fotbalistică din România, la care participă cluburi din toate eşaloanele fotbalului românesc, primeşte sprijinul Betano chiar în anul în care a fost reinventată prin implementarea unui nou format competiţional, modern, mult mai atractiv şi mai dinamic, cu scopul de a îmbunătăţi nivelul de joc şi de a întări relaţia cluburilor cu proprii suporteri.

Sunt sigur că susţinerea noului partener principal va contribui la creşterea acestei competiţii de tradiţie în anii următori”, preciza Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, în cadrul conferinţei de presă în care s-a prezentat noul format al Cupei României şi noul ei sponsor.

Afla mai multe despre: mihai stoicacupa romanieifrf 

viewscnt
Articole similare