You are here:

Sunt şanse mai mari ca Petrescu să plece în China, iar CFR se gândeşte la Şumudică!

Sunt şanse mai mari ca Petrescu să plece în China, iar CFR se gândeşte la Şumudică!

CFR Cluj

Comentarii

Dan Petrescu e pe picior de plecare de la CFR Cluj, chiar dacă antrenorul şi oficialii echipei nu vorbesc deschis despre acest subiect. Principalul favorit să-i ia locul e Marius Şumudică

Mihai Stoica a susţinut acum două săptămâni că "Petrescu a semnat în China!", dar nimeni nu a confirmat atunci informaţia managerului sportiv al FCSB. Ieri, presa din China a dezvăluit că Petrescu ar fi ajuns deja la o înţelegere cu Guizhou Hengfeng. Dan a mai lucrat în China la Jiangsu Suning, de la care a fost demis după ce a câştigat Cupa.

Petrescu e conştient că ar putea fi înlocuit în curând, deşi el nu spune că a semnat în China, dimpotrivă, pretinde că ar fi interesat să mai rămână pentru un sezon, să mai încerce o dată să câştige campionatul. "Eu aş continua, dacă nu va inventa conducerea altceva. Am spus după meciul cu Poli Iaşi că mă retrag ca să-l imit pe Becali, căruia îi iese totul bine, are noroc de când a anunţat că se retrage. Sezonul actual ar fi bun dacă vom termina pe 3, foarte bun dacă vom termina pe 2 şi excelent în cazul în care vom deveni campioni. Şansele de titlu sunt mai mici acum, dar mai sperăm", a spus Petrescu pentru Gazetă.

 

Afla mai multe despre: cfrdan petrescusumudicachinaantrenor 

viewscnt
Articole similare