You are here:

”Suntem foarte mâhniţi” Burleanu, dezamăgit de comportamentul ultraşilor: ”Le pasă doar de ei înşişi”

”Suntem foarte mâhniţi” Burleanu, dezamăgit de comportamentul ultraşilor: ”Le pasă doar de ei înşişi”

Fotbal

Comentarii

Burleanu s-a declarat extrem de dezamăgit de ultraşii prezenţi în tribune, care au scandat o serie de scandări xenofobe. Preşedintele FRF se aşteaptă de la o sancţiune severă din partea UEFA.

”Nu avem niciun semnal, aşteptăm şi noi deciziile comisiei. Suntem foarte mâhniţi, pentru că, până la urmă, vorbim de câţiva indivizi care spun că ţin că România, că îi interesează, că le pasă de România, dar vedem că le pasă doar de ei înşişi.

Ne uităm şi noi acum ce a scris observatorul UEFA în raport şi să vedem implicit ce alte amenzi trebuie să plătim.

Toate aceste amenzi înseamnă bani mai puţin pentru tot ce înseamnă dezvoltare pentru fotbalul românesc, bani mai puţini pentru infrastructură, bani mai puţin pentru competiţiile de copii şi juniori. UEFA te amendează, şi dacă e să avem şi un stadion închis, cu atât mai mult. Să nu mai vorbim de suportul pe care îl ai din partea suporterilor, susţinerea”, a spus Burleanu la finalul confruntării dintre România şi Malta.

Reprezentativa României a învins, duminică, la Ploieşti, cu scorul de 1-0 (0-0), selecţionata Maltei, în etapa a şasea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2020.

Afla mai multe despre: razvan burleanuechipa nationala 

viewscnt
Articole similare