Un iaht ancorat într-un port din Europa, în Marina di Carrara, Italia, a născut multe suspiciuni şi zvonurile susţin că i-ar aparţine chiar lui Vladimir Putin.
Autorităţile din Europa a început o adevărată vânătoare îndreptată înspre oligarhii ruşi, după sancţiunile impuse de Uniunea Europeană după ce Rusia a atacat Ucraina.
În ultima săptămână, mai multe iahturi foarte luxoase au fost confiscate în diferite colţuri ale Europei. Cireaşa de pe tort ar putea fi un iaht de 700 de milioane de dolari, care i-ar aparţine chiar lui Vladimir Putin.
Iahtul secret al lui Vladimir Putin. Misterul din jurul unei super ambarcaţiuni dintr-un port din Italia
Printre altele, comunitatea internaţională a impus sancţiuni dure apropiaţilor lui Vladimir Putin, după ce Rusia a declanşat războiul din Ucraina.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Oligarhii ruşi cu afaceri în Uniunea Europeană s-au trezit cu averile blocate şi mai multe iahturi au fost confiscate în ultima perioadă.
Printre ele, cel al lui Alisher Usmanov, fost acţionar la Arsenal Londra. Iahtul de lux al acestuia, care este printre cele mai mari din lume şi este evaluat la 600 de milioane de dolari, a fost reţinut în Hamburg.
Însă oficialii europeni s-ar putea alege cu o ”captură” şi mai importantă: iahtul extrem de luxos al lui Vladimir Putin.
Potrivit Daily Mail, iahtul Şeherezada - evaluat la 700 de milioane de dolari - se află ancorat în Marina di Carrara, Italia, la şantierul naval Italian Sea Group.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În jurul acestui vas planează mult mister, în contextul în care sunt puţine date despre adevăraţii proprietari şi există zvonul că acesta i-ar aparţine chiar lui Vladimir Putin - un mare fan al iahturilor luxoase.
Speculaţiile sunt alimentate şi de măsurile de siguranţă extreme din jurul navei Şeherezada. Potrivit sursei citate, numărul de înmatriculare a fost acoperit şi vasul este ţinut cât mai departe de ochii publicului.
În plus, există foarte puţine informaţii despre acest iaht. Se ştie doar că a fost lansat la apă în 2020, că are aproximativ 140 de metri şi că este evaluat la aproximativ 700 de milioane de dolari - printre cele mai scumpe construite vreodată.
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO CU PRESUPUSUL IAHT AL LUI VLADIMIR PUTIN!
Cine este proprietarul din acte al iahtului Şeherezada, care i-ar aparţine lui Vladimir Putin
Oficial, ambarcaţiunea de lux se află în proprietatea Bielor Assets Ltd, o companie care este înregistrată în Insulele Marshall, iar iahtul se află sub pavilionul Insulelor Cayman. Însă adevăratul proprietar nu este cunoscut.
Iahtul Şeherezada a fost construit de compania germană Lurssen - aceeaşi care a construit şi iahtul lui Alisher Usmanov. De altfel, lucrările de reparaţii din portul Marina di Carrara erau efectuate de o echipă de muncitori germani. Aceştia au fost rechemaţi în ţara lor după sancţiunile dictate de Uniunea Europeană împotriva oligarhilor ruşi.
Ambarcaţiunea este operată oficial de compania Imperial Yachts, care are sediul în Monaco şi care a administrat şi iahtul lui Igor Sechin - unul dintre prietenii lui Vladimir Putin - înainte ca vasul să fie confiscat.
Compania este condusă de Evgeniy Kochman şi reprezentanţii firmei au refuzat să răspundă unor întrebări puse de Daily Mail despre iahtul Şeherezada.
Totuşi, muncitorii de pe şantierul naval Marina di Carrara spun că zvonurile care circulă susţin că vasul îi aparţine chiar preşedintelui Rusiei: ”Toate zvonurile duc spre Putin”, a declarat o sursă pentru Daily Mail.
Pe de altă parte, britanicul Guy Bennett-Pearce - căpitanul iahtului - susţine că Vladimir Putin nu are nicio treabă cu acest vas: ”Nu l-am văzut niciodată. Nu l-am întâlnit niciodată”, a spus acesta pentru New York Times. Însă Guy Bennett-Pearce n-a negat că iahtul i-ar aparţine unui oligarh rus.
O echipă de anchetatori italieni au început să analizeze situaţia vasului şi, dacă se va dovedi că acesta îi aparţine lui Vladimir Putin sau altui oligarh rus aflat sub sancţiuni, va fi confiscat.
- Citește și
- Roman Abramovich a primit oferta! La cine poate ajunge Chelsea după ce afaceristul rus s-a retras
- "O să avem cel mai mare buget". Ce proiect se pregăteşte în Liga 1: "Vom avea cel mai tare stadion din ţară"
- VIDEO | ”Bombardierul” Robert Lewandowski scrie istorie în UEFA Champions League! Polonezul a marcat cel mai rapid hat-trick din competiţie
Afla mai multe despre: putin