Echipa FC Voluntari a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-1, fornaţia Rapid Bucureşti. Într-un meci din etapa a 19-a a Superligii. Este a patra înfrângere stagională pentru giuleşteni.
Rapidul, în cădere liberă. Suporterii s-au săturat şi nu au mai venit la stadion
Giuleştenii şi-au dezamăgit, din nou, suporterii, care s-au sătura şi nu au mai venit să îşi susţină favoriţii la partida cu Voluntari
Prezenţi în cel mai mic număr de la inaugurarea noului Giuleşti, fanii Rapidului nu au suportat încă un meci fără victorie, al cincilea la rând (4 în Superligă şi unul în Cupă). Motiv pentru care la meciul cu FC Voluntari, de pe teren propriu, doar 5.934 de spectatori au fost prezenţi la stadion, potrivit gsp.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Rapid Bucureşti se află pe locul 4, cu 31 de puncte, iar FC Voluntari a urcat pe locul 9, cu 24 de puncte.
Bergodi are un mesaj pentru suporterii rapidişti
"Unde în lumea fotbalului există o echipă cu o formă ascedentă? Toţi jucătorii au o formă slabă. Suntem la 6 puncte de FCSB. Eu sunt mulţumit. Sunt dezamăgit de eliminare (n.r. din Cupa României), dar au trecut două zile
Am tot respectul pentru suporteri, de când am venit prima dată la Rapid. Dacă noi treceam de Cupă, meciul era perfect. Au jucat bine băieţii. Ne-a lipsit golul. Noi am făcut un meci bun cu CFR. Noi am avut ocaziile cele mai mari.
Suporterii să stea cu noi. Altfel, ne facem rău singuri. Sper să înţeleagă. Este o peluză mare, sunt extraordinari. Să vină să ne ajute", a spus Cristiano Bergodi la conferinţa de presă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Echipele care au evoluat:
- RAPID: H. Moldovan – Braun, Săpunaru, P. Iacob, Borza – Oaidă (C. Cîrjan 81), Kait (Al. Albu 46), Borja Valle (Tsoumou 77) – Funsho Bamgboye (Pănoiu 69), K. Soni (Al. Ioniţă 46), Papeau. ANTRENOR: Cristiano Bergodi
- FC VOLUNTARI: J. Fernandez – Ricardinho, Matricardi, Armaş – Carnat (C. Paz 62), Raţă, Crepulja, D. Andrei (Voican 90), Aliji – R. Popescu (Sigurjonsson 62), Nemec (D. Florea 80). ANTRENOR: Ilie Poenaru