Un suporter al lui Ipswich Town a ales un mod inedit de ale transmite şefilor clubului că transferul unui fundaş central este o urgenţă. Fanul le-a trimis o poză cu o bunicuţă închisă într-o cuşcă şi le-a transmis celor de la Ipswich că nu o va elibera până când nu-i vor îndeplini dorinţa.
Luke, un suporter al lui Ipswich Town, şi-a dat seama că echipa are nevoie urgentă de un fundaş central şi s-a săturat să aştepte ca oficialii clubului să facă un astfel de transfer. Bărbatul a decis astfel să ia problema în propriile mâini. Luke a trimis pe contul de Twitter al clubului o poză cu o bunicuţă închisă într-o cuşcă pentru păsări: ”Nu o voi elibera pe bunică până când nu aduceţi un fundaş central”.
Trebuie precizată că poza era descărcată de pe internet, dar cei de la Ipswich Town i-au făcut jocul: ”Nu suntem în niciun caz de acord cu aşa ceva, dar este timpul să o eliberezi pe bunica, Luke...”, a fost răspunsul clubului pentru suporter.
La scurt timp, Ipswich a anunţat că l-a transferat pe fundaşul central Toto Nsiala, de la Shrewsbury. Tot de la Shrewsbury l-au luat şi pe Jon Nolan, un mijlocaş central de 26 de ani.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ipswich town, luke, non