You are here:

Supriză de proporţii în Franţa! Christophe Galtier, desemnat cel mai bun antrenor din campionatul Franţei în sezonul 2018-2019

Supriză de proporţii în Franţa! Christophe Galtier, desemnat cel mai bun antrenor din campionatul Franţei în sezonul 2018-2019

Ligue 1

Comentarii

Christophe Galtier, tehnicianul echipei Lille OSC, a fost desemnat cel mai bun antrenor din Ligue 1 în sezonul 2018-2019, la gala trofeelor Uniunii naţionale a fotbaliştilor profesionişti din Franţa (UNFP), informează presa din Hexagon.

Galtier a fost preferat lui Thomas Tuchel (Paris Saint-Germain), David Guion (Stade de Reims), Bruno Genesio (Olympique Lyon) şi Thierry Laurey (Strasbourg). Sub conducerea sa, revelaţia Lille a încheiat pe locul 2 campionatul şi şi-a asigurat prezenţa în grupele Ligii Campionilor. Galtier o pregăteşte din decembrie 2017 pe Lille, care în stagiunea 2017-2018 s-a salvat cu greu de la retrogradare.

Câştigătorul de anul trecut al acestei distincţii este spaniolul Unai Emery, pe atunci la Paris Saint-Germain.

După cum s-a anunţat, Kylian Mbappe, atacantul lui Paris Saint-Germain, a fost desemnat cel mai bun jucător din campionatul Franţei în acest sezon, succedându-i în palmares coechipierului său Neymar. Mbappe, în vârstă de 20 ani, a cucerit, totodată, pentru al treilea an consecutiv, trofeul rezervat celei mai bune speranţe din Ligue 1, ceea ce înseamnă un record şi o premieră.

Karim Benzema, atacantul lui Real Madrid, a fost ales cel mai bun fotbalist francez care joacă în străinătate. El a fost preferat lui Paul Pogba (Manchester United), Antoine Griezmann (Atletico Madrid), Hugo Lloris (Tottenham Hotspur) şi N'Golo Kante (Chelsea).

Cel mai bun portar din Ligue a 1 a fost desemnat Mike Maignan (Lille), care i-a devansat pe Benjamin Lecomte (Montpellier), Edouard Mendy (Stade de Reims), Alphonse Areola (PSG) şi Anthony Lopes (Olympique Lyon).

Afla mai multe despre: galtier 

viewscnt
Articole similare