You are here:

Surpriză de proporţii! Guardiola dă marea lovitură şi e gata să fure un titular de pe Camp Nou. Toate detaliile tranzacţiei

Surpriză de proporţii! Guardiola dă marea lovitură şi e gata să fure un titular de pe Camp Nou. Toate detaliile tranzacţieigalerie foto

FC Barcelona

Comentarii

Marc Andre Ter Stegen nu şi-a prelungit contractul cu Barcelona şi ar putea ajunge în Premier League la Manchester City.

Germanul Marc Andre Ter Stegen este considerat printre cei mai buni trei portari ai lumii la această oră. Cotidianul SPORT din Catalonia anunţă că goalkeeper-ul nu şi-a prelungit încă acordul cu Barca şi pune condiţii care fac dificil un acord.

Se pare că în spatele deciziei sale s-ar afla Pep Guardiola şi Manchester City. Englezii vor să-l transfere pe Marc Andre Ter Stegen pentru stagiunea viitoare şi sunt gata să-l ofere la schimb pe brazilianul Ederson. Barcelona vrea bani şi i-a pregătit deja înlocuitor lui Ter Stegen: Onana de la Ajax.

În cazul în care City îl aduce pe Marc Andre Ter Stegen, Ederson ar avea drum liber spre un alt club, şi nu puţine sunt echipele interesate de transferul său. Arsenal este prima care l-ar viza pe portarul brazilian, la fel şi Juventus, actuala campioană a Italiei.

Momentan, Barcelona i-a comunicat lui Marc Andre Ter Stegen prin intermediul agenţilor săi, că negocierile se vor opri pe perioada pandemiei.

Ter Stegen mai este dorit şi de Bayern Munchen, dar şi de Juventus sau Paris Saint Germain. Guardiola are însă prima şansă la semnătura sa, dacă germanul nu va prelungi cu Barcelona. În vârstă de 27 de ani, Ter Stegen este plătit de Barcelona cu 4.6 milioane de euro pe an. Germanul cere acum un salariu dublu, ceea ce şefii de pe Camp Nou nu sunt dispuşi să-i ofere.

A recunoscut că nu se uită la fotbal in timpul liber


Portarul german de 27 de ani, ajuns la Barcelona în 2014, de la Borussia Monchengladbach a afirmat, pentru El Pais, că nu prea se pricepe la fotbal şi nici nu se uită la multe partide în timpul liber.

"În Spania, am o problemă cu numele adversarilor mei, nu ştiu cum îi cheamă. Când mi sunt arătaţi pe video, ştiu cine e, cum se mişcă pe teren sau cum şutează. E un pic ciudat. Nu mă uit prea mult la fotbal, numai când sunt meciuri bune sau când joacă prieteni de-ai mei. Uneori sunt întrebat de numele unui jucător şi habar n-am cine e", a declarat el.

La fel ca majoritatea jucătorilor din lume, goalkeeper-ul Bareclonei este în izolare din cauza pandemiei de coronavirus. El consideră că viaţa are prioritate în această perioadă: "Fotbalul nu este o prioritate, trebuie să stai acasă".

Afla mai multe despre: pep guardiolamanchester cityter stegenbarcelona 

viewscnt
Articole similare