You are here:

Surpriză! Gigi Becali a anunţat cu cine se bate FCSB la titlu. ”Au trei jucători de 6-7 milioane”. Finanţatorul FCSB-ului nu îi dă şanse Farului. ”Ar fi o minune”

Surpriză! Gigi Becali a anunţat cu cine se bate FCSB la titlu. ”Au trei jucători de 6-7 milioane”. Finanţatorul FCSB-ului nu îi dă şanse Farului. ”Ar fi o minune”

Superliga

Comentarii

Gigi Becali nu se teme de Farul şi CFR în lupta pentru supremaţie în România. Latifundiarul din Pipera vede o singură rivală pentru FCSB în sezonul următor.

Universitatea Craiova au fost una dintre marile dezamăgiri din ediţia trecută a Superligii. Oltenii au terminat pe locul patru în play-off şi au ratat cupele europene. Deşi formaţia patronată de Mihai Rotaru şi-a anunţat candidatura la primul loc în fiecare sezon din ultimii ani, alb-albaştrii nu au reuşit să aducă titlul în Bănie. Din 1991 nu a mai câştigat Universitatea Craiova titlul de campioană. 

Surpriză! Gigi Becali a anunţat cu cine se bate FCSB la titlu. ”Au trei jucători de 6-7 milioane”

Finanţatorul FCSB-ului nu îi dă mari şanse Farului în sezonul următor, deşi ”marinarii” vor lua startul din postura de campioană en titre. Becali o vede pe Universitatea Craiova ca pe un posibil pericol în lupta pentru titlu şi a pus în evidenţă valoarea individuală pe care o au jucătorii formaţiei lui Eugen Neagoe.

“De ce spun eu că mă bat cu Craiova? Pentru că la Craiova există un Ivan. Eu aş da două milioane pe el. Există un Baiaram, pe care aş da două milioane. Există un Markovic pe care aş da un milion. Are trei jucători de minimum şase-şapte milioane. Nu îl bag pe Mitriţă, că nu l-am băgat în comparaţie nici pe Băluţă. Eu cred că ne batem doar cu Universitatea Craiova. Atât. Nu cred că Gică Hagi poate la infinit, în fiecare an să câştige titlul. Ar fi o minune”, a spus Gigi Becali pentru Fanatik.ro.

EXCLUSIV | Noua perlă de la FCSB! Gigi Becali vrea să dea marea lovitură

FCSB şi-a programat un cantonament în Olanda, în această perioadă, pentru a pregăti debutul sezonului de Superligă, dar şi de Conference League. FCSB s-a reunit la baza din Berceni în urmă cu câteva zile, iar pe 27 iunie va pleca în Olanda, la Apeldoorn, unde va susţine un cantonament de 10 zile.

Alături de roş-albaştrii va merge şi Ricardo Pădurariu, un fundaş stânga în vârstă de doar 16 ani. MM Stoica are mare încredere în tânărul jucător.

"Îl avem pe Panţîru, care şi-a revenit, e o variantă la Radunovic. E Pantea, care a demonstrat că poate juca stânga şi dreapta, iar eu am încredere că Pădurariu, în foarte scurt timp, va fi o soluţie. Mă gândesc exact la ce a făcut Gică Hagi cu Borza, iar Pădurariu are aceeaşi vârstă cu Borza când a început Borza să joace. Eu văd calităţi foarte, foarte bune la acest copil", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Cine este Ricardo Pădurariu, conform site-ului FCSB

  • Poziţie: Fundaş stânga
  • Vârsta: 16 ani (născut la 23 mai 2007, Bucureşti)
  • Naţionalitate: română
  • Înălţime: 177cm
  • Greutate: 68kg
  • Picior de bază: stâng

 

Afla mai multe despre: fcsbfarulcraiova 

viewscnt
Articole similare