You are here:

Surpriză în Supercupa României: CSM Bucureşti a fost învinsă de SCM Râmnicu Vâlcea

Surpriză în Supercupa României: CSM Bucureşti a fost învinsă de SCM Râmnicu Vâlcea

Sporturi

Comentarii

Campioana en-titre la handbal feminin, CSM Bucureşti, a pierdut sâmbătă, la Sala Polivalentă ”Ioan Kunst Ghermănescu”, Supercupa României, după ce fost învinsă de formaţia SCM Râmnicu Vâlcea, scor 33-31 (12-10, 21-21, 26-26, 29-29), fiind nevoie de patru reprize de prelungiri pentru departajarea câştigătoarei.

Duelul a fost o reeditare a finalei Cupei României din 2018, care a fost câştigată  de CSM Bucureşti (scor 29-22).

De această dată însă, CSM a avut probleme serioase în faţa motivatei echipe vâlcene, care a dominat meciul până în minutul 57. Aflat la debutul pe banca SCM, antrenorul Florentin Pera a acuzat unele decizii de arbitraj şi a ţipat la observator, fiind penalizat. Finalul a fost incendiar, cu egalitate după 60 de minute, 21-21, şi s-a intrat în prelungiri.

Şi Magnus Johansson, tehnicianul de la CSM, a reclamat decizii de arbitraj, primind cartonaş galben în prima repriză a prelungirilor.

Tensiunea s-a menţinut şi în cele două reprize de prelungiri, cu goluri spectaculoase şi duelul Neagu – Glibko în prim-plan, plus intervenţii ale portarilor Grubisici şi Dumanska, dar egalitatea a persistat, 26-26, urmând încă două runde de câte cinci minute.

”Aţi fost mai bune tot meciul. Dumnezeu ne va ajuta să câştigăm”, le-a spus Pera jucătoarelor sale înaintea reintrării pe teren. Şi aşa a fost. SCM Râmnicu Vâlcea a ţinut cu dinţii de fiecare minge şi a câştigat Supercupa în faţa mult mai titratei campioane CSM Bucureşti.

Pierderea trofeului are şi o altă conotaţie pentru Cristina Neagu, care împlineşte duminică vârsta de 30 de ani şi declara pentru News.ro, înaintea confruntării, că Supercupa României ar fi un cadou frumos pentru aniversarea sa.

Supercupa a fost înmânată de către preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu.

În stagiunea 2018-2019, CSM Bucureşti va juca şi în grupele Ligii Campionilor, în timp ce echipa SCM Râmnicu Vâlcea în Cupa EHF.

La masculin, tot sâmbătă, Supercupa a revenit campioanei Dinamo Bucureşti, care s-a impus în faţa celor de la HC Dobrogea Sud, cu scorul de 31-26 (16-17).

Afla mai multe despre: valceasupercupacsm 

viewscnt
Articole similare