Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, locul 1 mondial şi deţinătoarea titlului, a fost învinsă, luni dimineaţă, de letona Jelena Ostapenko, în optimi la US Open, ultimul Grand Slam al anului.
Ostapenko, locul 21 mondial şi favorită 20, s-a impus cu scorul de 3-6, 6-3, 6-1, după un meci care a durat o oră şi 48 de minute.
În sferturi, Ostapenko va evolua cu sportiva americană Coco Gauff, a şase favorită, care a trecut de daneza Caroline Wozniacki, scor 6-3, 3-6, 6-1, după două ore de joc.
Ostapenko, calificată în premieră în sferturi la US Open, a devenit singura jucătoare care a reuşit să o învingă de patru ori pe Swiatek.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În urma acestui rezultat, poloneza va pierde primul loc WTA, care îi va reveni belarusei Arina Sabalenka.
Swiatek a fost lider mondial timp de 75 de săptămâni.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: us open