You are here:

Surpriză! O nouă dată pentru disputarea EURO 2020: când ar putea avea loc. UEFA, şedinţă de urgenţă pentru luarea unei decizii

Surpriză! O nouă dată pentru disputarea EURO 2020: când ar putea avea loc. UEFA, şedinţă de urgenţă pentru luarea unei decizii

EURO 2020

Comentarii

UEFA ia în considerare posibilitatea ca EURO 2020 să aibă loc în decembrie, pentru a le permite cluburilor de fotbal să-şi finalizeze actuala ediţie de campionat.

  • Euro 2020 ar urma să aibă loc în perioada 12 iunie - 12 iulie, însă marţi se va decide, dacă va fi amânat.

În acest moment există două tabere, care propun soluţii în privinţa fotbalului de după pandemia de COVID-19. O variantă ar putea fi reluarea campionatelor odată trecut pericolul, iar a doua variantă ar putea fi reprezentată de "îngheţarea" actualului sezon. 

Dacă se va merge pe prima variantă, toate evenimentele programate în acest an vor fi amânate pentru câteva luni, chiar şi un an, iar excepţie nu face nici EURO 2020, turneu la care România va fi gazda unor meciuri. 

Conform The Telegraph, oficialii UEFA vor discuta, marţi, şi posibilitatea ca EURO 2020 să se desfăşoare în decembrie. De asemenea, valabilă rămâne şi varianta disputării Campionatului European în 2021. 

Anunţul făcut de Rusia înainte de EURO 2020

Rusia este pregătită să organizeze mai multe meciuri la Euro 2020, dacă este necesar, a anunţat vicepremierul Dmitri Şernişenko, relatează AFP.

"Ne-ar plăcea să le oferim celor de la UEFA mai multe posibilităţi şi să organizăm meciuri suplimentare în ţara noastră", a declarat vicepremierul.

Meciul Islanda - România, din play-off-ul pentru calificarea la Euro 2020, se va disputa fără spectatori 

Având în vedere decizia luată vineri de Guvernul Islandez, conform căreia numărul maxim de participanţi la un eveniment este de 100 de persoane, Federaţia Islandeză de Fotbal a anunţat, în aceeaşi zi, că partida Islanda – România se va desfăşura cu porţile închise.

  • Meciul e programat pe 26 martie, pe stadionul Laugardalsvöllur din Reyjkjavik.
  • Dacă trece de Islanda, România va juca în finala pentru Euro 2020 cu învingătoarea din cealaltă semifinlă, Bulgaria - Ungaria.

Afla mai multe despre: euro 2020uefaromania euro 2020 

viewscnt
Articole similare