Dorit de Dinamo, Jose Luis Oltra pare mai aproape de o înţelegere cu echipa CD Castellon, din liga a doua spaniolă.
Cosmin Contra s-a despărţit de Dinamo, care la partida cu FC Argeş a fost condusă de pe banca tehnică de Ionel Gane. Teoretic, clubul din Ştefan cel Mare este în căutarea unui nou antrenor, iar primele variante vehiculate sunt din Spania, ţara de unde provine noul patronat al clubului.
Dacă Paco Jemez, cel mai greu nume de pe lista anunţată de Gazeta, pare greu de convins să vină în România, fiind cel mai bine cotat dintre antrenorii doriţi de Cortacero, Lucas Alcaraz pare să rămânâ singura pistă viabilă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Asta în condiţiile în care Jose Luis Oltra, o altă variantă vehiculată pentru a-l înlocui pe Cosmin Contra, pare mai aproape de o numire pe banca tehnică a unei formaţii din liga a doua spaniolă.
Jurnalistul David Esteve de la AS anunţă că Jose Luis Oltra, antrenorul dorit de Pablo Cortacero la Dinamo, este aproape să ajungă la o înţelegere cu echipa de liga a doua, Castellon. Acesta subliniază că există un acord verbal între cele două părţi.
Antrenorul dorit de Cortacero în locul lui Contra ar putea ajunge la Castellon
Potrivit sursei citate, scaunul lui Oscar Cano (actualul antrenor de la CD Castellon) scârţâie serios, iar oficialii clubului au deja discuţii cu doi antrenori: Juan Ignacio Martinez şi Jose Luis Oltra.
Oltra este şi unul dintre numele vehiculate pentru a prelua banca tehnică a formaţiei Dinamo Bucureşti, la dorinţa expresă a lui Pablo Cortacero.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Spaniolii susţin însă că Oltra ar prefera să meargă la CD Castellon, formaţie care ocupă după primele 15 etape din Segunda Division, locul 19 în clasament cu numai 12 puncte acumulate.
Cine este José Luis Oltra, omul pe care Cortacero a vrut să-l aducă şi la Almeria dacă reuşea să cumpere clubul
José Luis Oltra era antrenorul lui Cortacero pentru aventura sa la UD Almeria, una care nu s-a mai produs.
Din echipa pe care voia să o aducă alături de el la Almeria, ar fi făcut sigur parte Rufo Collado, care a şi fost numit deja noul director sportiv de la Dinamo, şi José Luis Oltra, antrenor care mai fusese pe banca celor de la Almeria.
Oltra este un antrenor spaniol experimentat, în vârstă de 51 de ani, care a antrenat în La Liga, şi a trecut pe la echipe cunoscute ca Levante, Tenerife, Almeria, La Coruna, Mallorca, Recreativo, Cordoba, Granada sau Racing Santander.
Oltra a reuşit să o promoveze pe La Coruna din Liga a doua spaniolă în La Liga, dar şi pe Castellon din liga a treia în Liga a doua.
Apreciat în Spania pentru stilul său de joc, José Luis Oltra are aproape 100 de meciuri ca antrenor în La Liga şi 329 de meciuri la nivelul Ligii Secunde
Afla mai multe despre: jose luis oltra, cortacero, dinamo