You are here:

Surpriza pregătită de Abramovici pentru Thomas Tuchel după câştigarea Ligii Campionilor. Managerul german şi-a prelungit contractul

Surpriza pregătită de Abramovici pentru Thomas Tuchel după câştigarea Ligii Campionilor. Managerul german şi-a prelungit contractul
Comentarii

Contractul antrenorului german Thomas Tuchel cu Chelsea a fost prelungit până în 2024.

La doar o săptămână de la câştigarea Ligii Campionilor, Tuchel, al cărui contract expira la finalul sezonului viitor, a primit propunerea de a-şi prelungi contractul cu Chelsea până în iunie 2024.

De la numirea lui în ianuarie ca antrenor principal, Tuchel a avut prima întâlnire cu patronul Roman Abramovici abia după finala din 29 mai, de la Porto, pe gazonul Stadionului Dragao.

"Nu sunt nici măcar sută la sigur, dar poate că am un nou contract acum. Se poate, managerul meu a spus ceva despre asta, dar nu ştiu. Deci, să verificăm mai întâi acest lucru. Am vorbit cu patronul chiar acum pe teren, acesta a fost cel mai bun moment pentru o primă întâlnire. Sau cel mai rău, pentru că de acum înainte nu poate decât să se înrăutăţească.

Vom vorbi mai târziu, vom vorbi mâine şi aşteptăm cu nerăbdare acest lucru. Îl pot asigura că voi rămâne înfometat de trofee, că vreau titlul următor şi mă simt absolut fericit, ca parte a unui club cu adevărat ambiţios, o parte puternică a unui grup puternic. Asta se potriveşte perfect credinţei mele şi pasiunii mele pentru fotbal în acest moment. Aşadar, dorinţa mea este să obţin mai multe victorii, să cresc ca antrenor şi să împing grupul la limită din prima zi a sezonului următor", a spus Tuchel în conferinţa de presă de după finala Ligii Campionilor.

Cand l-a înlocuit pe Frank Lampard, în ianuarie, Tuchel a semnat un contract pe 18 luni şi, după succesul de la Porto, dorea unul până în 2023, însă a primit un an în plus. De la venirea lui pe Stamford Bridge, Chelsea a prins locul 4 în campionat, de Champions League, şi a câştigat Cupa Angliei şi Liga Campionilor.

Chelsea Londra a cucerit Liga Campionilor, învingând, la 29 mai, cu scorul de 1-0, echipa Manchester City, în finala disputată pe Stadionul Dragao din Porto. Golul a fost marcat de Havertz, în minutul 42.

Chelsea şi-a mai adjudecat trofeul în 2012.

Afla mai multe despre: chelsea 

viewscnt
Articole similare