FCSB a reuşit să găsească soluţii pentru postul de fundaş central, acolo unde Toni Petrea îi avea drept variante doar pe George Miron şi Iulian Cristea. Oficialul FCSB, Mihai Stoica, a dezvăluit, pentru Telekom Sport, că s-au găsit trei soluţii pentru a acoperi postul din centrul apărării.
FCSB a suferit enorm în această perioadă, după cazurile de COVID-19 descoperite în rândul staff-ului şi al lotului. Clubul finanţat de Gigi Becali a avut un lot improvizat cu Slovan Liberec, scor 0-2, a pierdut calificarea în play-off-ul Europa League, iar acum e nevoit să se reorganizeze pentru lupta pentru titlul Ligii 1.
S-a apelat la ultima soluţie disponibilă! FCSB şi-a găsit fundaşi centrali
"I-am spus lui MM să caute fundaşi. Mie îmi plac, dacă e să găsească ceva, un grec sau un sârb sau un rus, un cipriot, un bulgar, adică ăştia îmi plac mie mai mult. Străini, da, dar nu din orice ţară", anunţa Gigi Becali în urmă cu trei luni. Între timp, niciun transfer cerut nu s-a concretizat, iar FCSB se vede nevoită, în continuare, să improvizeze.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Oficialul FCSB, Mihai Stoica, a dat de înţeles că FCSB s-a oprit din a mai face transferuri în această perioadă şi că s-a găsit o variantă la nivelul fundaşilor centrali. Staff-ul condus de Toni Petrea aşteaptă revenirile mijlocaşilor Dragoş Nedelcu şi Lucian Filip, ambii accidentaţi grav. De asemenea, FCSB îl mai poate folosi pe acea poziţie şi pe mijlocaşul Ovidiu Popescu.
"Probabil că vom rămâne aşa cum suntem acum şi sperăm ca Iulian Cristea şi Miron să revină cât mai repede. Ovidiu Popescu poate să fie o soluţie pe poziţia aia şi a jucat bine, iar pe viitor sunt Dragoş Nedelcu şi Lucian Filip, care probabil vor evolua pe această poziţie (n.r. - fundaş central)", a declarat Mihai Stoica pentru Telekom Sport.
Decizia a fost luată după o analiză a staff-ului, care a concluzionat că cei trei pot juca pe postul de fundaş central: "Există mijlocaşi centrali defensivi care pot juca fundaşi central, precum Pintilii sau Mirel Rădoi, şi există unii care nu pot juca, pentru că nu au profilul necesar", a mai spus oficialul FCSB.
- Marius Briceag, Alexandru Buziuc şi Sergiu Buş sunt fotbaliştii sosiţi la FCSB. Cei mai importanţi jucători de care FCSB s-a despărţit sunt Cristian Bălgrădean, Harlem Gnohere, Marko Momcilovic, Adrian Popa şi Bogdan Planic.
Când ar putea reveni Lucian Filip şi Dragoş Nedelcu la FCSB
Din nefericire pentru Toni Petrea şi staff-ul său, accidentările lui Lucian Filip şi Dragoş Nedelcu sunt de durată, iar cei doi ar putea reveni la FCSB abia în 2021, după ce se vor opera. Lucian Filip are o ruptură a ligamentelor încrucişate ale genunchiului, în timp ce Dragoş Nedelcu s-a ales cu o ruptură de ligament.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În schimb, FCSB îl va putea folosi pe Ovidiu Popescu, în curând. Mijlocaşul a fost depistat cu COVID-19, dar e aşteptat să revină la antrenamente echipei.
EXCLUSIV | Gigi Becali a încercat să dea lovitura în ultimele ore şi i-a făcut o ofertă lui Gică Hagi
Afla mai multe despre: fcsb, gigi becali transferuri, transferuri, iulian cristea george miron, dragos nedelcu, lucian filip, ovidiu popescu, mihai stoica, fcsb, gigi becali fcsb, gigi becali transferuri, fundasi centrali fcsb