You are here:

Surpriză totală în Superligă. Bergodi nu mai merge la CFR, dar semnează cu un alt club de mare tradiţie din România

Surpriză totală în Superligă. Bergodi nu mai merge la CFR, dar semnează cu un alt club de mare tradiţie din România
Comentarii

Sepsi a cucerit Cupa României pentru a doua oară consecutiv şi pregăteşte noul sezon în care va evolua din nou în cupele europene.

Spre deosebire de vara anului trecut, Sepsi va aborda noua stagiune cu un alt antrenor. Cristiano Bergodi a adus şi cel de-al treilea trofeu din istoria clubului, luna trecută, apoi s-a despărţit de echipa din Sf. Gheorghe.

Antrenorul italian a plecat în ţara sa natală pentru o scurtă vacanţă, însă se poate întoarce în fotbalul românesc mai repede decât se aştepta. Deşi s-a zvonit că Bergodi ar fi aproape de o înţelegere cu CFR Cluj, Nelu Varga a infirmat zvonurile şi a anunţat că n-a discutat până acum cu antrenorul italian pentru a-l înlocui pe Dan Petrescu.

Astfel, Cristiano Bergodi poate reveni în Superligă pe banca tehnică a unui alt club de mare tradiţie din fotbalul românesc. Conform prosport.ro, antrenorul italian este dorit insistent de Marian Copilu la conducerea Petrolului. Ploieştenii au planuri mari pentru noul sezon, un sezon în care speră să prindă play-off-ul, astfel că oficialii clubului vor să dea prima mare lovitură a verii prin aducerea antrenorului italian pe banca tehnică.

Aflat la Sepsi din octombrie 2021, Cristiano Bergodi a scris istorie pentru clubul din Sf. Gheorghe. A cucerit trei trofee, o Supercupă şi două Cupe ale României, a calificat echipa în play-off-ul Superligii şi a bifat şi prima calificare în cupele europene pentru clubul lui Dioszegi.

Afla mai multe despre: bergodisepsicfr cluj 

viewscnt
Articole similare