You are here:

Surpriză totală la CFR Cluj. Noul antrenor debutează chiar astăzi pe banca ardelenilor în Europa League. Dan Petrescu şi-a dat şi el acordul pentru mutare

Surpriză totală la CFR Cluj. Noul antrenor debutează chiar astăzi pe banca ardelenilor în Europa League. Dan Petrescu şi-a dat şi el acordul pentru mutare

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj este în faţa meciului cu ŢSKA Sofia, unul dintre cele mai importante din acest sezon, însă campioana României va disputa această partidă fără Dan Petrescu pe banca tehnică.

Cu o singură victorie obţinută în ultimele şapte meciuri disputate, în toate competiţiile, CFR Cluj s-a despărţit de antrenorul care i-a adus trei titluri consecutive în ultimele trei sezoane din Liga I. La începutul acestei săptămâni, după eliminarea surprinzătoare din Cupa României, în urma meciului cu Poli Iaşi, Dan Petrescu a fost demis de pe banca ardelenilor.

Astfel, patronul Nelu Varga este în căutarea celei mai bune opţiuni pentru echipa sa, iar aşteptările sunt mari. Cu evoluţii extrem de apreciate, atât în Liga I, cât şi în cupele europene, CFR Cluj negociază acum cu nume importante din fotbalul european. După ce au picat negocierile cu selecţionerul naţionalei României U21, Adrian Mutu, presa din Italia notează acum că oficialii campioanei României sunt în discuţii avansate cu un fost antrenor de la Real Madrid, Newcastle sau Napoli, Fabio Pecchia.

Surpriză totală la CFR Cluj. Dan Petrescu şi-a dat şi el acordul pentru mutare

Însă, până să bată palma cu antrenorul italian, CFR Cluj va avea un alt nume în această seară pe banca tehnică. Dan Petrescu şi-a dat acordul ca staff-ul său să pregătească cel puţin partida cu ŢSKA Sofia, iar Valeriu Bordeanu va "debuta" la conducerea campioanei României. Alături de fostul secund al lui Dan Petrescu, la CFR Cluj au mai rămas şi antrenorul Costin Curelea, preparatorii fizici Bogdan Aldea şi Cristian Dragota şi antrenorul cu portarii Cristian Moldovan.

Cei cinci foşti colaboratori ai lui Dan Petrescu o vor pregăti pe CFR Cluj până când oficialii campioanei României vor bate palma cu un antrenor sau până când Petrescu îşi va găsi un nou angajament. De altfel, antrenorul de 52 de ani are deja două oferte extrem de tentante de la două cluburi importante din Europa şi din Asia.

  • CFR Cluj - ŢSKA Sofia se joacă astăzi, de la ora 22:00, în direct la Telekom Sport 1 şi LIVE VIDEO pe telekomsport.ro

Afla mai multe despre: cfr clujdan petrescu 

viewscnt
Articole similare