You are here:

SURPRIZĂ | Transferul pentru care FCSB negociază în secret. Este printre cei mai buni marcatori din Liga 1

SURPRIZĂ | Transferul pentru care FCSB negociază în secret. Este printre cei mai buni marcatori din Liga 1

Superliga

Comentarii

O publicaţie din Costa Rica susţine că FCSB vrea să-l transfere pe Dylan Flores, un mijlocaş ofensiv care este legitimat la CSM Poli Iaşi. Adrian Ambrosie, preşedintele lui Poli Iaşi, a confirmat că Dylan Flores are ofertă, însă n-a dezvăluit numele echipei.

FCSB a avut o primă parte de sezon destul de slabă şi conducerea clubului caută să întărească echipa în această iarnă. Faţă de alţi ani, Gigi Becali este acum interesat de jucători nu foarte costisitori, dar care au confirmat la echipele lor. Pe listă a apărut şi Dylan Flores, un costarican care a avut un sezon bun la Poli Iaşi.

Citeşte şi:

Site-ul deporticos.co.cr susţine că FCSB este interesată să-l transfere în această iarnă, după ce a impresionat în Liga 1: ”A făcut un sezon bun cu Poli Iaşi şi a trezit interesul Stelei”, notează jurnaliştii din Costa Rica. În vârstă de 25 de ani, Dylan Flores joacă în spatele vârfului şi a avut în acest sezon 17 apariţii, 7 goluri şi două assist-uri. De altfel, mijlocaşul din Costa Rica este în acest sezon golgheterul lui Poli Iaşi.

Adrian Ambrosie, preşedintele lui Poli Iaşi, a confirmat că are oferte pentru Dylan Flores: ”Vreau să vă spun că avem mulţi jucători interesanţi la echipă care ar putea pleca oricând. E vorba despre Dylan Flores, Ionuţ Panţîru, Qaka. Sunt mai mulţi jucători buni, care pot pleca oricând”.

Dylan Flores a semnat la începutul sezonului cu Poli Iaşi, după ce s-a despărţit de Alajuelense - echipă din Costa Rica.

Afla mai multe despre: fcsbliga 1poli iasidylan flores 

viewscnt
Articole similare