Jucătorul celor de la FCSB, Adi Şut (25 de ani), a tras concluziile după victoria dramatică reuşită contra Farului Constanţa.
FCSB a învins-o, vineri seară, pe teren propriu, pe Farul Constanţa, scor 3-2, într-un meci din etapa a cincea a Superligii, în care a revenit în ultimele minute de la 1-2.
În meciul disputat în Ghencea, au marcat Ştefănescu ’42 şi Olaru ’87, ‘90+4, din penalty, pentru FCSB, iar Vînă ‘5 şi Grigoryan ‘43, pentru Farul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ultimul gol al partidei, cel al lui Olaru, a fost marcat dintr-un penalty acordat după consultarea VAR, la o fază foarte controversată în careul constănţenilor.
Ce l-a nemulţumit pe Şut la stadionul Ghencea: ”Sper ca până la meciul cu Sparta să se rezolve această problemă”
La finalul meciului, Adi Şut a vorbit despre faza controversată care a dus la lovitura de la 11 metri prin care FCSB a câştigat partida. El a explicat că a fost călcat de Carlo Casap, jucătorul Farului.
”Ne bucurăm că am reuşit să câştigăm, chiar dacă jocul poate nu a excelat. Era mai importantă victoria decât jocul. Era diferenţă doar de un gol. Dacă reuşeam să egalăm, avem posibilitatea să mai marcăm, dacă o să continuăm pe acelaşi drum.
(n.r. despre faza penalty-ului) Eram în spatele jucătorului, cred că el a vrut să facă un pas în spate ca să alerge şi atunci m-a călcat direct pe picior. Asta a fost. 100% m-a călcat. Nici nu era mingea în zona noastră, el a vrut să plece şi m-a călcat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
E o victorie importantă, dar suntem focusaţi pe meciul cu Sparta. Doar asta avem în gând, să ne calificăm. Jucătorii mari joacă din trei în trei zile şi se obişnuiesc cu acest ritm.
Gazonul arată destul de rău, nu ştiu de ce, dar sper ca până la meciul cu Sparta să se rezolve această problemă şi să fie un teren bun. Va fi un meci foarte dificil. Sunt 50% şanse pentru ambele echipe. Alături de spectatori putem face lucruri frumoase.
Am luat goluri uşoare, dar cred că în Europa am arătat o altă faţă. O echipă pragmatică, o echipă care a ştiut să se apere şi când a fost nevoie să joace fotbal de calitate, a ştiut să facă şi asta. Cred că o să facem un joc frumos în ambele faze. O să dăm tot ce putem ca să ne calificăm”, a declarat Şut, după meci.
- Citește și
- Gică Hagi, show în conferinţă după încă un eşec cu FCSB: ”Au fost două penalty-uri şi o minge a fost afară anul trecut”
- Surpriza lui Gigi Becali! Patronul FCSB a anunţat cine va juca în locul lui Musi, accidentat în meciul cu Farul: ”Ce putem să facem?”
- ”Mă îngrijorează” Ce l-a nemulţumit pe Elias Charalambous după victoria cu Farul, prima din acest sezon în Superliga