FCSB şi Farul se întâlnesc pe Arena Naţională, la scurt timp de la victoria contănţenilor de pe finalul sezonului regular. Gazdele s-au interesat de starea gazonului, în urma concertului caritabil care a avut loc pe care mai mare stadion al ţării.

Fundaşul central al Farului Constanţa, Virgil Ghita (23 de ani), s-a transferat în Polonia, la Cracovia, unde a fost prezentat, deja, oficial.
Hagi visa să îşi facă "Dream Team" cu Budescu şi cu Alibec, însă Farul nu a avut bani suficienţi. În această iarnă, Budescu a ajuns la Voluntari, unde încă nu a marcat. "Regele" speră ca mijlocaşul să amâne prima reuşită pentru etapele viitoare.