
Neînvins în 2018 pe banca tricolorilor până la meciul cu Muntenegru de astăzi, selecţionerul României, Cosmin Contra a atras atenţia mai multor cluburi importante.
Neînvins în 2018 pe banca tricolorilor până la meciul cu Muntenegru de astăzi, selecţionerul României, Cosmin Contra a atras atenţia mai multor cluburi importante.
La un an şi o lună din momentul în care Cosmin Contra a fost numit selecţioner al echipei naţionale, prima reprezentativă a învins, duminică, la Ploieşti, cu scorul de 3-0, selecţionata similară a Lituaniei, în penultima etapă a fazei grupelor Ligii Naţiunilor.
Cosmin Contra speră să nu aibă prea multe emoţii cu Lituania, în penultimul meci din Liga Naţiunilor, programat sâmbătă, de la 21:45. Selecţionerul României şi-ar fi dorit să joace în faţa suporterilor şi îndeamnă pe fani să evite incidentele care ar putea aduce o nouă suspendare.