Naţionala Croaţiei face spectacol la Campionatul Mondial, acolo unde a ajuns în sferturile competiţiei, dar puţini sunt cei care ştiu că selecţionerul Zlatko Dalici are o relaţie de prietenie senzaţională cu un fost jucător şi antrenor de la FCSB.

Faza grupelor Campionatului Mondial din Rusia se apropie de final, iar în scurt timp vom afla care sunt cele 16 echipe care vor ajunge în fazele eliminatorii.
Joi avem parte de o nouă zi spectaculoasă la CM 2018, cu Franţa, Argentina şi Croaţia în prim-plan. Primul meci se joacă însă între Danemarca şi Australia, dar până atunci te invităm să răspunzi corect la cele cinci întrebări de Mondial ale zilei.