Simona Halep a vorbit, joi seară, despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă şi toată perioada de atunci până acum, când TAS i-a redus suspendarea de la patru ani la nouă luni şi poate reveni în competiţii.

Audierile în cazul de dopaj al Simonei Halep se încheie vineri, după trei zile în care au fost audiaţi martori, experţi, dar şi antrenorul Patrick Mouratoglou şi fizioterapeuta Candice Gotier.
Simona Halep (32 de ani) susţine că o decizie nefavorabilă în privinţa cazului său ar însemna "sfârşitul carierei".