Ieşea din casă, ca la un semn, când orologiul catedralei Santiago indica 30 de minute peste ora 4. Păşea atent, rătăcit printre iluzii şi încă beat de nenorocita aia de cerveza, consumată cu atâta poftă, în urmă cu doar câteva ceasuri. Îl bântuiau ca de fiecare dată o durere zdravănă de cap şi vise pline de tâlc născocite de puterea nopţii. “Ce dimineaţă tânără”, îşi spunea privind către astre, de altfel, unicele călăuze până la barca scorojită ce-l aştepta, nu tocmai cuminte, în portul vechi. Ah!!! Şi pas cu pas, lângă el, cu el, era şi un etern meci care îl răscolea până-n adâncurile fiinţei.
