
Ion Ţiriac a împlinit joi 80 de ani, iar fostul mare sportiv şi-a sărbătorit ziua de naştere în capitala Spaniei, acolo unde în aceste zile are loc şi turneul de tenis patronat de acesta.
Ion Ţiriac a împlinit joi 80 de ani, iar fostul mare sportiv şi-a sărbătorit ziua de naştere în capitala Spaniei, acolo unde în aceste zile are loc şi turneul de tenis patronat de acesta.
Departe de ideea de a fi consumatoare de licori bahice, câteva vedete din sportul românesc au acceptat să-şi asocieze numele cu producători celebri de vinuri din România şi nu numai. Mai mult decât atât, unii chiar au încercat să încropească afaceri serioase cu producătorii viticoli.
Finala Cupei României, ediţia 2018-2019, se va disputa pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti pe 25 mai, cu o săptămână mai devreme decât fusese stabilit iniţial. FRF a fost de acord cu cererea cluburilor calificate în semfinale pentru devansarea datei de disputare a ultimul act.