
Ionuţ Radu a fost remarcatul etapei a doua din Serie A. Portarul român a primit cea mai mare notă dintre toţi jucătorii.
Ionuţ Radu a fost remarcatul etapei a doua din Serie A. Portarul român a primit cea mai mare notă dintre toţi jucătorii.
Titularizat în urma împrumutului la Cremonese, Ionuţ Radu a gafat la al doilea meci pentru noua sa echipă, împotriva Fiorentinei. La scorul de 2-2, cu oaspeţii în inferioritare numerică, portarul român a prins o centrare, dar s-a izbit de bară şi a ajuns cu mingea în poartă.
Ionuţ Radu este foarte aproape de o despărţire de Internazionale Milano, dar va continua în Serie A.