Marius Şumudică (52 de ani) rămâne antrenorul lui Gaziantep, după o zi lungă în birourile clubului aflat în zona retrogradării din prima ligă a Turciei. Demis în prima parte a zilei, antrenorul român a reuşit să-şi păstreze postul după o altă şedinţă care a durat trei ore şi care s-a terminat în urmă cu scurt timp.