Jaqueline Cristian, Ana Bogdan, Gabriela Ruse, Anca Todoni şi Monica Niculescu fac parte din echipa României pentru turneul final al competiţiei feminine de tenis Billie Jean King Cup, care va avea loc la Malaga (Spania), în perioada 13-20 noiembrie.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Telekom Sport, Răzvan Itu, directorul general al Federaţiei Române de Tenis, a anunţat că echipa de Fed Cup a României are un nou căpitan nejucător. Este vorba despre Horia Tecău (37 de ani), cel care abia s-a retras din cariera de jucător profesionist.
Horia Tecău a afirmat, joi, într-o postare pe Facebook, că sportul a fost viaţa lui şi l-a învăţat să viseze, dar este momentul să se bucure de viaţă "într-un mod diferit".