Cristi Manea (23 de ani), acum fotbalistul CFR-ului, a ratat un transfer de Liga Campionilor în vara anului trecut, când a scris istorie cu naţionala de tineret a României la Euro 2019 U21, din Italia şi San Marino. AS Roma a vrut să plăteasacă 3,5 milioane de euro pentru transferul lui Cristi Manea, însă în cele din urmă mutarea nu s-a mai realizat.
U Craiova a făcut unele dintre cele mai interesante transferuri în această perioadă, dar mutările înseamnă şi o concurenţă mult mai mare în cadrul lotului condus de Cristiano Bergodi. Se pare că această luptă a fost deja pierdută de mijlocaşul Alexandru Mateiu, unul dintre cei mai vechi fotbalişti ai echipei.
Un fotbalist al campioanei CFR Cluj a semnat cu Başakşehir, campioana din Turcia, şi va juca în grupele Ligii Campionilor! Damjan Djokvovic a semnat un contract pe doi ani, cu opţiune de prelungire pe încă unul, anunţă presa turcă. Mijlocaşul croat pleacă din Gruia, iar CFR Cluj va trebui să se descurce fără el în partida din preliminarii cu Dinamo Zagreb!