Anunţul făcut de Gigi Becali în privinţa transferului lui Dennis Man se poate adeveri. Finanţatorul vicecampioanei României a susţinut că fotbalistul venit de la UTA Arad va pleca înaintea lui Florinel Coman, iar ultimele informaţii îi dau dreptate. Dennis Man e dorit de două cluburi importante din Grecia.
Florin Tene (51 de ani), antrenor cu portarii la Al Wasl, în Emiratele Arabe Unite, a vorbit în exclusivitate pentru Telekom Sport despre posibilitatea ca Florin Niţă (32 de ani) să ajungă din nou la FCSB. Tene, fost antrenor cu portarii la FCSB, crede că Niţă e în primii trei portari din România la această oră şi roş-albaştrii ar da o adevărată lovitură dacă l-ar aduce.
FCSB are parte de o nouă perioadă de transferuri agitată, după ce Gigi Becali şi-a intrat în rol cu câteva luni înainte de deschiderea perioadei. Vicecampioana punctează atât la capitolul plecări, dar şi la sosiri. Totuşi, FCSB îşi va pierde câţiva jucători importanţi, printre care Cristian Bălgrădean şi Bogdan Planic, ultimul fiind aproape de lovitura carierei.