You are here:

Căutare

Rezultatele 778 - 798 din 1227 pentru "video"
Reacţia lui Daniel Pancu după Rapid - Turris 0-0. Nu l-a "graţiat" pe Voicu, după ce fundaşul a fost eliminat: "De pe bancă a părut de roşu!" Play Play

Daniel Pancu (42 de ani), antrenorul Rapidului, a reacţionat la finalul partidei terminate la egalitate, 0-0 cu Turris Turnu Măgurele, la Voluntari. Fostul atacant a spus că, de pe bancă, intrarea lui Ionuţ Voicu, care a fost eliminat, a fost de cartonaş roşu. Pancu a mai spus că Rapidul s-ar putea muta din nou, şi de la Voluntari. Tehnicianul vrea ca echipa sa să joace în Regie.

VIDEO | Galeria FCSB n-a mai suportat! Fanii i-au certat zdravăn pe fotbaliştii lui Vintilă la finalul semieşecului cu Chindia Târgovişte Play Play

FCSB s-a încurcat din nou în faţa propiilor suporteri, 1-1 cu Chindia Târgovişte pe Arena Naţională, în ultima etapă din sezonul regulat al Ligii 1. Viceampioana a fost egalată în prelungiri, iar suporterii n-au digerat foarte bine nereuşita echipei lor. La final, ultraşii, în frunte cu liderul Gheorghe Mustaţă, i-au certat serios pe jucătorii lui Bogdan Vintilă (47 de ani).