Gabi Tamaş este gata să revină ca titular în Liga 1. El şi-a făcut debutul la formaţia ilfoveană în etapa trecută.
Gabriel Tamaş a anunţat că este pregătit să joace titular contra lui Poli Iaşi, dar este dezamăgit că nu se va întâlni în Moldova şi cu bunul său prieten Daniel Pancu, demis la finalul lunii ianuarie. (n.r ”Îţi pare rău că ratezi întâlnirea cu Daniel Pancu? Până de curând a fost antrenor la Poli Iaşi) ”Că o ratez? Poate ieşeam împreună după meci” a spus cu umor fundaşul de la FC Voluntari.
Tamaş se va reîntâlni însă cu Andrei Cristea, fostul său coleg de la Dinamo. Deşi e mai în vârstă cu un an decât antrenorul moldovenilor, fundaşul nici nu se gândeşte la retragere. Tamaş va împlini în toamnă 38 de ani: ”Eu în locul lui mai continuam să joc fotbal, poate a acceptat prea devreme să devină antrenor, ca şi fotbalist a dat foarte multe goluri.” a mai spus Gabi Tamaş, cel care în primul meci la Voluntari a intrat după pauză ca atacant.
”Eu zic că locul nostru nu este aici, pentru că am văzut ce fel de jucători sunt aici, ce staff şi conducere. Dar încă am demonstrat foarte puţin pe teren şi sper la meciul cu Iaşi să nu mă înşel. Cea mai mare problema a noastră sunt punctele, în rest nu avem probleme foarte mari. Mi-a plăcut foarte mult că am revenit şi că am intrat să joc. Acum sunt apt de de joc sută la sută, sper să mă bage antrenorul” a mai comentat apărătorul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gabriel tamaş, fc voluntari, andrei cristea